Aşa arată o stradă din centrul municipiului Feteşti. Aici proprietarii de apartamente şi case plătesc impozit la valoare maximă.

Camera de Conturi Ialomiţa a descoperit grave abateri la modul de calcul al impozitelor datorate la bugetul local de cetăţeni din municipiul Feteşti. Instituţia de control a dat termen până la jumătatea anului pentru recuperarea sumelor neachitate în ultimii cinci ani!

Haos la taxele şi impozitele locale Feteşti. Un control a scos la iveală ba că unii contribuabili au fost suprataxaţi, fie că altora nu li s-a calculat impozitul maxim datorat ca urmare a accesului la toate utilităţile publice.

Oamenii sunt puşi să achite retroactiv, inclusiv penalităţi de întârziere

Camera de Conturi Ialomiţa a efectuat un control la Primăria Feteşti şi a descoperit că la modul de calcul a impozitelor anuale datorate de proprietarii de clădiri funcţionarii au rămas corigenţi la matematică.

Instituţia de control a luat la verificat prin sondaj modul de calcul şi stabilire a impozitelor anuale datorate. Aşa a descoperit zeci de situaţii în care proprietarii au achitat în fiecare an un impozit inferior valorii legale.

„Au fost identificate 42 de cazuri de contribuabili ale căror clădiri rezidenţiale deţinute în proprietate au fost impozitate ca fiind clădiri fără instalaţii, în condiţiile în care respectivele clădiri sunt dotate cu toate instalaţiile stabilite de codul fiscal.”, a stabilit Camera de Conturi Ialomiţa.

Obligaţiile suplimentare de plată în cazul celor 42 de proprietari se ridică la suma totală de 30.775 lei, la care se adaugă şi penalităţi de întârziere în valoare de 5.974 lei.

Contribuabili obligaţi să plătească garaje drept locuinţe!

Aceiaşi „specialişti” din cadrul Primăriei Feteşti au reuşit să încaseze sume mai mari de la unii contribuabili prin includerea unor clădiri în alte categorii de folosinţă.

„În cazul a 69 de contribuabili, persoane fizice, echipa de audit a constatat că impozitul pe clădiri pentru garajele ori boxele deţinute în proprietate a fost stabilit în cuantum mai mare decât cel legal datorat, cu suma de 2.863 lei, ca urmare a încadrării acestora la categoria clădiri rezidenţiale şi nu la categoria clădiri-anexă.”, susţin cei de la Camera de Conturi.

Interesant este că în această situaţie, organul de control n-a mai fost la fel de scrupulos şi nu a calculat şi penalităţi financiare sub formă de dobândă datorată persoanelor fizice taxate cu impozite mai mari decât cele legale!

În urma controlului, auditorii au pus în vedere Primăriei Feteşti ca până la sfârşitul lunii iunie să verifice modul de calcul al tuturor imobilelor deţinute de persoane fizice, să recalculeze impozitele acolo unde este cazul şi să recupereze sumele neîncasate în termenul legal de prescripţie.

„Necunoaşterea legii nu te absolvă de plată!”

Mesajul primarului Sorin Gafiţoi către contribuabilii supăraţi că au de achitat sume importante de bani pe ultimii cinci ani, plus penalizări, este unul pe cât de simplu, pe atât de cinic.

„Oamenii trebuiau să vină singuri şi să spună că au toate cele patru utilităţi, dar nu vine nimeni să spună asta. Necunoaşterea legii nu absolvă pe nimeni de plată! Taxa nu se poate lua decât pe ultimii cinci ani. Nu-i ia nimeni cu forţa banii!”, explică situaţia primarul municipiului Feteşti.

Sorin Gafiţoi recunoaşte că măsura vine ca urmare a controlului de la Camera de Conturi şi se arată surprins că persoanele cu venituri mici găsite în neregulă plătesc retroactiv fără să comenteze, în timp ce ceilalţi nu sunt de acord să plătească din urmă.

„În acte Feteşti este municipiu european, oamenii au dreptate că sunt primii la plătit impozite şi ultimii la condiţii de trai. Suntem la marginea judeţului şi de-aia nu avem străzi, nu avem condiţii bune, e mai departe Feteşti de tot ce mişcă în judeţul Ialomiţa.”, mai spune primarul Sorin Gafiţoi.

Acesta este la primul mandat, a fost ales primar pe listele PSD în vara anului 2016 şi în anul 2017 şi-a anunţat demisia din funcţie supărat că nu este susţinut de consilierii social-democraţi. Speriaţi că pot pierde municipiul Feteşti, şefii PSD Ialomiţa l-au determinat pe Sorin Gafiţoi să-şi rupă demisia şi să revină în fruntea urbei.

 

 

 

 

Articolul precedentHCM Slobozia câştigă după o repriză chinuită şi o repriză încântătoare
Articolul următorTinel Gheorghe: „Bugetul de stat pe anul 2019 omoară dezvoltarea judeţului Ialomiţa!”