Episcopia Sloboziei și Călărașilor a reacționat față de știrea conform căreia Episcopul Grifoni  interzicea enoriașilor din satul Păltiniș accesul în altar ca pedeapsă pentru absența la referendum.

Într-un comunicat de presă virulent și insultător la adresa site-ului care a difuzat știrea inițial, Episcopia neagă evidența:

Potrivit autorilor comunicatului de presă, Episcopul Grifoni nu le-a precizat enoriașilor că nu au voie în altar pentru că nu au fost la referendum. În mod absolut ridicol, slujitorii Episcopului explică interdicția ca urmare a doliului datorat secetei prelungite și nu absenței la referendum:

Ca să lămurim şi acest aspect, indus de presă, trebuie să spunem că Biserica Ortodoxă din Bărăgan este îndoliată pentru lipsa de ploaie, atât de necesară pentru grânele mult folositoare trupului.

 În acest context Preasfinţia Sa a îndemnat la pocăință sinceră şi rugăciune stăruitoare din partea tuturor preoților şi credincioșilor Eparhiei, pentru ca Bunul Dumnezeu să se milostivească spre noi toți şi să trimită ploaie binefăcătoare peste pământul însetat.

În realitate, Episcopul Grifoni n-a precizat motivul doliului și n-a scos o vorbă despre secetă. Mai mult, seceta nu este motiv de doliu pentru Biserică. Pentru secetă existe slujbe speciale pe care preoții le desfășoară la câmp cu enoriașii.

Trecerea prin Sfântul Altar este un privilegiu pe care ierarhul locului îl acordă sau nu credincioșilor prezenți la slujba de târnosire a unei biserici, afirmă slujbașii lui Grifoni.

De fapt, trecerea prin altar este o tradiție pe care toți preoții o respectă. Este un drept al tuturor credincioșilor creștin ortodocși, iar pentru femei este o ocazie unică în viață, femeile neavând acces în altar în mod obișnuit.

Preoții ialomițeni consultați de noi nu-și aduc aminte de un incident similar în ultimii 30 de ani.

 

Articolul precedentCinci minute de eficienţă, un meci întreg de rătări
Articolul următorAlexandru Potor, locotenentul ministrului Petre Daea, promite că face cincinalul în trei ani şi jumătate