Cinci minute de eficienţă, un meci întreg de rătări

Gabriel Teodorescu a deschis scorul în meciul cu CS Medgidia după ce marcase şi cu o săptămână în urmă pe terenul din Făurei.

Unirea Slobozia a câştigat meciul cu CS Medgidia şi se bucură de egalul alb dintre cele două contra-candidate la promovarea în liga a doua.

„Să fim serioşi, să nu ne tratăm de sus adversarii, să fim modeşti şi să ne bucurăm la finalul campionatului”, spunea antrenorul Enache Costea înaintea meciului cu CS Medgidia. Şi fotbaliştii săi l-au ascultat şi i-au luat tare pe jucătorii veniţi în acest sezon din liga a patra.

De o sută de secunde a avut nevoie Unirea Slobozia să deschidă scorul. Corner din dreapta, execuţie precisă Constantin Toma şi de pe colţul lung Gabriel Teodorescu reia cu latul. Atacantul Mihăiţă Năstase sare peste minge, portarul este derutat şi priveşte neputincios cum balonul intră în poartă.

Oaspeţii nu se dezmeticesc bine şi în minutul 4 fundaşul Florinel Ibrian intră viguros în careu, este ajuns din urmă de Suflaru care-i dă peste picior şi centrul indică punctul cu var. Trage plasat Constantin Toma şi gazdele au deja 2 – 0.

Putea fi 3 – 0 câteva minute mai târziu, şut în forţă din colţul careului mare semnat de Constantin Toma dar mingea izbeşte rădăcina barei laterale. Mihăiţă Năstase are şi el golul în vârful bocancului, îl driblează pe portar dar şutează prea slab şi acesta are timp să revină şi să reţină mingea.

Încurajaţi de ratările Unirii, jucătorii din Medgidia păstrează mai mult mingea şi-şi procură două ocazii mari de a reintra în joc. Mai întâi reia cu capul fundaşul Ciprian Loloţ, minge peste transverasală, pentru ca şutul cu exteriorul al lui Cătălin Mazilu să fie prea pe centru pe a-l pune în dificultate pe portarul gazdelor.

Imediat după pauză antrenorul Unirii Slobozia face o schimbare ca la hochei şi trimite trei fotbalişti proaspeţi pe teren pentru a înscrie golul care să risipească orice emoţie. Unul dintre ei, atacantul Nelu Bucă, reuşeşte să-l păcălească pe fundaşul Dumitru Gheorghe, acesta îl faultează în postură de ultim apărător şi vede direct cartonaşul roşu cu 30 de minute înainte de final.

Mult mai relaxaţi, jucătorii lui Costea nu se concentrează în faţa porţii adverse iar atacantul Mihăiţă Năstase ratează din nou singur cu portarul, de data aceasta mingea fiind scoasă cu piciorul de Haralambie Mociu.

CS Medgidia vrea să plece măcar cu golul de onoare dar lipseşte omul din careu capabil să finalizeze, şuturile previzibile din afara suprafeţei de pedeapsă fiind fie mult peste poartă, fie uşor de apărat de Leo Dobre.

Unirea Slobozia câştigă cu scorul stabilit încă din minutul 4 şi conduce în seria a doua din liga a treia, având cinci puncte avans dar şi un meci în plus. Urmăritoarele Rapid Bucureşti şi CS Afumaţi s-au încurcat între ele cu un egal alb în Giuleşti iar meciurile toamnei Unirea le joacă la Slobozia, cu CS Afumaţi, în etapa a 11-a, şi cu Rapid Bucureşti în etapa a 13-a.

 

 

 

Articolul precedentHCM Slobozia câştigă cu CNOT Iaşi dar nu convinge
Articolul următorGrifoni a băgat Biserica în doliu din cauza secetei și nu a ratării referendumului!