Autorităţile din judeţul Ialomița sunt în alertă, după ce un bărbat în vârstă de 47 de ani a plecat pe 10 ianuarie de la domiciliul său din Slobozia  dar nu s-a mai întors.

Salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia-Garda de intervenție Slobozia, intervin joi, cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o bărcă pneumatică și  cinci pompieri, transmite ISU Ialomița.

Echipajele de căutare salvare împreună cu polițiștii ialomițeni vor efectua căutări în municipiul Slobozia, pe râul Ialomița, zona dintre podul de cale ferată Ciulnița(Privighetoarea)- podul pietonal Bora.

Imagine

La data de 10 ianuarie., Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată cu privire la faptul că Simion Ion, în vârstă de 47 ani, ar fi plecat de la domiciliul din municipiul Slobozia, și nu a mai revenit până în prezent.

Imagine

Bărbatul are aproximativ 1,90 m înălțime, păr blond, tuns scurt, ochii albaștri, fără semne particulare.

La data dispariţiei, acesta era îmbrăcat cu pantaloni negri de trening, geacă din fâș, culoare albastru deschis și încălțăminte sport.

Cei care l-au văzut sau pot oferi detalii cu privire la dispariție sunt rugaţi să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentMiron Mitrea: Avem nevoie de oameni capabili să negocieze, precum Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor
Articolul următorAnchetă la Spitalul Elias, după apariția în spațiul public a imaginilor care surprindeau momentul nașterii bebelușului cu două capete