Unirea Slobozia scapă de desființare după ce primește de la Consiliul Județean Ialomița o finanțare de 3,4 milioane lei.

AFC Unirea 04 Slobozia a avut singurul proiect de finanțare eligibil și va primi de la Consiliul Județean Ialomița 3,4 milioane lei pentru anul competițional 2019 – 2020.

Echipa de fotbal Unirea Slobozia are buget mai mare ca anul trecut. Consiliul Județean Ialomița a aprobat finanțarea AFC Unirea 04 Slobozia cu 1,7 milioane lei pentru turul de campionat 2019 – 2020 și cu încă 1,7 milioane lei pentru returul de anul viitor. Fondurile acoperă și costurile cu echipele de juniori ale clubului.

Lăsată de Primăria Slobozia fără finanțare în mijlocul campionatului abia încheiat, echipa de fotbal Unirea Slobozia a fost la un pas de desființare. Salvarea a venit de la Consiliul Județean Ialomița care a decis ca din acest an să finanțeze sportul de performanță.

1,7 milioane lei pentru 2019 și încă atât pentru pe atât în anul 2020 sunt fondurile publice asigurate de Consiliul Județean Ialomița pentru anul competițional ce va începe în toamnă.

Trei entități au depus proiecte pentru a obține banii și singura declarată eligibilă de comisia instituției publice județene a fost Asociația Fotbal Club Unirea 04 Slobozia.

Proiectul intitulat „Fotbalul unește toți ialomițeniia strâns 68 de puncte conform criteriilor obligatorii impuse de finanțator iar consilierii județeni au aprobat în unanimitate ca în sezonul competițional 2019 – 2020 suma să ajungă în contul AFC Unirea 04 Slobozia.

Proiectele depuse de Asociația Județeană de Scrimă și Clubul Sportiv Fair-Play Slobozia nu au fost analizate de funcționarii Consiliului Județean Ialomița.

Pe motiv că niciuna dintre cele două nu este afiliată la Federația Sportivă Națională de specialitate și că nu este înscrisă într-o competiție internă 2019 – 2020 proiectele nu au fost luate în calcul atunci când s-au împărțit fondurile destinate sportului de perfomanță.

AFC Unirea 04 Slobozia este singurul club de fotbal ce reprezintă de ani buni județul Ialomița în primele trei ligi naționale din România și a încheiat sezonul competițional 2018 – 2019 pe locul 4 în seria a doua din liga 3.

La finalul sezonului competițional 2018 – 2019, în urma meciurilor de baraj, Recolta Gheorghe Doja, campioana județului Ialomița, a reușit promovarea din liga a patra în liga a treia și dacă se va înscrie în campionat va evolua în serie cu Unirea Slobozia.

Articolul precedentPrimăria Slobozia emite un nou certificat de urbanism pentru Vivani
Articolul următorHCM Slobozia a adus două extreme dreapta în lotul pentru Liga Florilor