Unirea Slobozia scapă de desfiinţare după ce Consiliul Judeţean Ialomiţa a decis să sprijine sportul de performanţă cu 3,4 milioane lei în următorii doi ani.

Scoasă de pe lista finanţărilor publice de Primăria Slobozia după ani buni în care a sprijinit şi încurajat fenomenul fotbalistic în municipiul reşedinţă de judeţ, echipa de fotbal Unirea Slobozia şi formaţiile de copii şi juniori primesc ajutor pentru a nu se desfiinţa.

Consiliul Judeţean Ialomiţa salvează de la desfiinţare echipa de fotbal Unirea Slobozia. Cu votul consilierilor judeţeni, bugetul alocat pentru sportul de performanţă va fi în următorii doi ani 3,4 milioane lei.

Unirea Slobozia a primit la începutul anului o veste proastă. Angrenată în lupta pentru promovare în liga a doua într-o serie în care este singura echipă capabilă să încurce Rapid Bucureşti, singura formaţie din Ialomiţa la nivelul primelor trei ligi s-a trezit că nu mai poate continua în seria a doua din Liga 3.

Salvarea s-a numit Consiliul Judeţean Ialomiţa care a anunţat prin vocea preşedintelui instituţiei că echipa de fotbal Unirea Slobozia şi, implicit, echipele de copii şi juniori trebuie să nu-şi întrerupă activitatea.

„Anul acesta venim cu un program nou, cel de susţinere a sportului de performanţă. Vom susţine echipa de fotbal Unirea Slobozia care până la urmă este echipa judeţului şi trebuie ajutată într-un moment în care Primăria Slobozia ne-a notificat că nu o mai poate finanţa.”, a anunţat Victor Moraru.

Pentru susţinerea echipei de fotbal Unirea Slobozia în bugetul pe anul 2019 a fost aprobată suma de 1,7 milioane lei, alte 1,7 milioane lei fiind prevăzute pentru a finanţa activitatea sportivă de performanţă şi în 2020.

Decizia Consiliului Judeţean Ialomiţa de a prelua activitatea fotbalistică de la Unirea Slobozia vine ca răspuns al modului profesionist în care se lucrează la club.

Seriozitatea conducerii manageriale a determinat vicecampioana FCSB să invite Unirea Slobozia la un meci amical disputat miercuri în capitală.

Puţini titulari au lipsit din echipa care se luptă pentru campionat cu CFR Cluj în meciul de pregătire ce le-a refăcut celor de la FCSB moralul serios zdruncinat după remiza din campionat cu Viitorul Constanţa.

Articolul precedentFCSB şi-a încărcat bateriile cu moral după meciul câştigat cu Unirea Slobozia
Articolul următorJumătate dintre candidaţii la examenul pentru permisul auto nu reuşesc să treacă de probe