Reabilitarea podului rutier de peste râul Ialomița de la intrarea în municipiul Slobozia se va prelungi pe termen nelimitat după ce la a doua licitație organizată de DRDP Constanța nu s-a depus vreo ofertă.
Drumarii nu vor să audă de podul de la Slobozia. La a doua licitație pentru atribuirea contractului de modernizare a podului nu s-a prezentat nicio firmă de construcții.
În aceste condiții nu se știe când se va putea circula în condiții de siguranță pe un pod uzat fizic și moral la care sunt necesare ca aerul reparații capitale. Pod ce dă mari bătăi de cap conducătorilor auto pe ruta ce leagă Autostrada Soarelui de sudul Moldovei.
Sute de autovehicule și camioane de mare tonaj tranzitează un pod ridicat în urmă cu aproape cinci decenii și proiectat la valorile de trafic din perioada respectivă.
Proiect prost, abandonat de un rând de constructori
DRDP (Direcția Regională de Drumuri și Poduri) Constanța, instituție ce are în administrare podul rutier de la Slobozia, anunța în urmă cu trei luni, în prezența ministrului transporturilor Răzvan Cuc, că procedurile sunt înaintate și că lucrările vor începe cu siguranță la sfârșitul acestei veri.
„Avem expertiză pe pod, cunoaștem care este starea podului, deocamdată este în siguranță, faptul că trepidează este evident, este o structură elastică. În momentul de față este un pod bolnav pe care noi îl însănătoșim într-un an de zile.”, au promis cei de la DRDP Constanța în luna iunie.
„Referitor la podul rutier peste râul Ialomița cu siguranță termenele pe care mi le-au dat cei de la DRDP Constanța sunt termene rapide, termene eficiente. Nici nu vreau să ne asumăm lucruri pe care să nu le susținem, doar de dragul de a le face. Voi monitoriza aceste termene realiste pentru a finaliza lucrările cât mai repede.”, a plusat ministrul Răzvan Cuc.
Socoteala optimistă din capul autorităților centrale nu s-a potrivit însă cu realitatea iar repetarea procedurilor de atribuire a contractului de lucrări la podul de la Slobozia lungește boala grea a podului.
După ani de așteptare, în iunie anul trecut podul de la Slobozia a fost luat în primire de o firmă de construcții pentru a fi reparat.
Constructorii au constatat însă repede că podul are probleme grave la structura de rezistență, aspecte ce nu erau prinse în proiectul lucrării, și după doar câteva luni și-au strâns utilajele și duși au fost.
A rămas în urma lor un litigiu purtat prin instanțe cu DRDP Constanța dar și un pod șubrezit de fiecare camion de mare tonaj ce-l traversează. Și, mai grav decât toate, riscul ca podul să cedeze și să se transforme într-o nenorocire precum cea din Italia.