Bugetul municipiului Slobozia va fi ușurat de aproape două milioane euro

rrem_soft
Municipiul Slobozia trebuie să restituie bugetului național aproximativ 9,12 milioane lei pentru că nu și-a respectat obligațiile în contractul pentru parcarea subterană.
Bugetul municipiului Slobozia va fi ușurat de aproape două milioane euro. Informația a fost confirmată chiar de Vasile Daniel Suciu, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice. Primăria Slobozia urmează să fie notificată cu privire la modalitatea de restituire a banilor.Cum suma reprezintă enorm în comparație cu bugetul avut la dispoziție de municipalitate pentru celelalte cheltuieli în afara costurilor de funcționare, cea mai ieftină soluție ar fi restituirea banilor în rate, asta dacă, bineînțeles, finanțatorul este de acord.
Ministrul Suciu: „Cine greșește, plătește, chiar dacă este UAT!”
„
Nu pot spune în acest moment dacă cei de la Slobozia vor restitui banii într-o tranșă, două sau trei. De regulă, dacă se impută recuperarea unei sume există o culpă undeva și vreau să aflu împreună cu domnul primar și cu colegii mei unde este culpa.”
, a transmis Vasile Daniel Suciu.Ministrul dezvoltării regionale și administrației publice a explicat în cadru general cum au loc recuperările de sume când vine vorba de proiecte finanțate din fonduri europene.
„
La proiectele pe fonduri europene când se constată nereguli se impune restituirea banilor. Restituirea se poate face în funcție de disponibilitatea financiară a UAT-ului, fie într-un grafic de eșalonare, fie în funcție de cum se stabilește. Nu există neapărat un șablon, toți banii odată.
C
u fondurile europene nici eu nu mă joc și nu se joacă nimeni în
m
inisterul pe care-l conduc! Cine greșește, plătește, chiar dacă vorbim de o unitate administrativ teritorială.”
, a adăugat apăsat Vasile Daniel Suciu.Primăria Slobozia este sancționată pentru că nu s-a încadrat în termene de execuție la parcarea subterană rămasă fără acces auto la aproape 7 ani de la demararea lucrării.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 15:37 - Mobilizare uriașă în Europa: 18.000 de soldați NATO și Ucraina au început cel mai mare exercițiu militar de anul acesta din Suedia
- 15:35 - Cancelarul Merz atacă dur SUA: „Umilite de Iran și fără strategie în război”
- 15:33 - Anca Alexandrescu, atac dur la adresa Guvernului Bolojan: „Este un mic dictator. Trebuie să plece cu tot cu gașca lui"
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News












