Bilanț DSVSA Ialomița: 50 tone legume și fructe cu depășiri la pesticide de la începutul anului

food-fresh-fruit-65949
Laboratorul DSVSA Ialomița, unul dintre cele mai performante din România, a lucrat de la începutul anului și până acum 390 de probe prelevate de la legume și fructe cu un conținut ridicat de apă.Rezultatele sunt îngrijorătoare și arată o dată în plus riscul de îmbolnăvire la care sunt expuși consumatorii. Aproximativ 50 tone înregistrau depășiri la concentrația maximă admisă de pesticide multireziduale."Din cele 480 probe recepţionate, au fost lucrate 390 probe, din care 7 probe au prezentat valori peste limitele maxime admise, după cum urmează: 4 probe de dovlecei, însumând o cantitate de 30000 kg, ţara de provenienţă Turcia, 2 probe rodii, însumând o cantitate de 2930 kg, ţara de provenienţă Turcia și 1 probă gutui, țara de proveniență Turcia, reprezentând o cantitate de 17210 kg.", este bilanțul analizelor de laborator efectuate la Slobozia.Pe baza acestora DSVSA Ialomiţa a notificat imediat Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor pe raza cărora se aflau depozitele de destinație, în vederea iniţierii alertelor rapide prin SRAAF (Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje) și a dispunerii măsurilor de reţinere, retragere, confiscare sau respingerea produselor în cauză, în conformitate cu legislaţia în vigoare.Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa, este desemnat pentru a efectua analize privind determinarea de pesticide din produse de origine nonanimală (fructe şi legume cu conţinut ridicat de apă, citrice şi fructe de pădure).Analizele se efectuează prin metode multireziduale bazate pe lichidcromatografie cuplată cu spectrometrie de masă (LC-MS/MS), putând fi determinate un număr de 71 de pesticide.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 09:41 - Semnal de alarmă în aviație: Wizz Air anunță ce urmează pentru sezonul estival
- 09:22 - Sfârșitul căutărilor clasice pe YouTube? Noua funcție AI schimbă totul
- 08:46 - FC Argeș recunoaște superioritatea Universitatea Craiovei: „E cea mai valoroasă echipă din SuperLiga”
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News














