În cele 3 zile de week-end, în baza unor date şi indicii obţinute anterior prin activităţile de cercetare şi investigaţie desfăşurate, poliţiştii harghiteni au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice, în cooperare cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Brașov, în zona Bazinului Ciucului de Jos.

Astfel, în urma controlului efectuat la o societate comercială de profil, au fost constatate neconcordanţe între anumite avize secundare de însoțire de tip silvic şi registrul de evidență a intrărilor/ieșirilor materialelor lemnoase.

Întrucât un volum de 20,87 mc de material lemnos a fost expediat fără proveniență legală, s-a procedat la o confiscare valorică de 7.341,43 lei și la aplicarea unei sancțiuni contravenționale de 10.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii 171/2010.

De asemenea, firma în cauză a fost sancționată contravențional cu încă o amendă de 5.000 de lei, potrivit aceluiaşi act normativ, pentru neînregistrarea în registrul de evidență a intrărilor/ ieșirilor materialelor lemnoase a alte 4 avize de însoțire secundare altele decât cherestele.

Articolul precedentCe înseamnă un trai decent în România? Coșul lunar pentru un trai decent a crescut cu 200 de lei în 2019
Articolul următorTrei echipe se luptă să scape de retrogradarea directă din Liga Florilor și HCM Slobozia este una dintre ele