Decizia Curții Constituționale de demitere a Laurei Codruța Kovesi de la conducerea Direcției Naționale Anticorupție în urmă cu doi ani  a fost abuziva. Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a decis marți că Romania a încălcat drepturile omului în cazul demiterii Laura Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Potrivit minutei instantei europene, judecatorii au constatat ca actualului procuror-șef al Parchetului European i-au fost incalcate dreptul la un proces echitabil și dreptul la libera exprimare în cazul revocării de la conducerea DNA.

Fosta șefă a DNA a contestat revocarea din fruntea parchetului. În procesul de la CEDO, Kovesi a susținut că nu a avut ocazia să se apere în instanță, înainte să fie revocată.

Pe 9 iulie 2018, Kovesi a fost demisă după ce Klaus Iohannis a semnat decretul prezidențial de revocare din funcție. Demiterea a fost impusă de Curtea Constituțională care a decis că șeful statului este obligat să o demită pe șefa DNA. CCR a decis că Iohannis a încălcat Constituția când a refuzat să o demită pe Kovesi, în urma cererii din februarie 2018 a ministrului Justiției de la acea vreme, Tudorel Toader. 

În prezent, Laura Codruța Kovesi este șefa Parchetului European. Kovesi si-a preluat noua funcție din 31 octombrie 2019. Decizia de numire în fruntea Parchetului Public European (EPPO) a fost semnată, pe 23 octombrie 2019, în cadrul unei ceremonii la sediul Parlamentului European, de preşedintele PE, David Sassoli, şi de ministrul finlandez al afacerilor europene, Tytti Tuppurainen, din partea Consiliului UE.

 

 

 

Articolul precedentPeşte transportat fără documente legale, confiscat de poliţiştii din Făcăieni
Articolul următorAu fost anunțate alte 325 de noi cazuri de îmbolnăvire. Astfel bilanțul a ajuns la 13.837 de persoane infectate cu virusul COVID – 19