Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a vorbit despre sistarea stagiilor în spitale pâna 31 martie, dar și despre interzicerea vizitele in spitalele în același interval de timp. Arafat a recomandat și evitarea călătoriilor românilor în zonele afectate, dar și vizitele românilor care locuiesc în zonele afectate în țară. 

UPDATE: Autoritățile au interzis activitățile din România care implică participarea a mai mult de 1.000 de persoane, a anunțat duminică secretarul de stat în MAI, Raed Arafat. Referitor la cetățenii români carantinnați în altă țară, Arafat a mai spus că dacă au avut carantină în altă țară, nu vor intra într-o nouă carantină când intră în țară, pe baza certificatul emis.

„Pentru a analiza situația și pentru a analiza unele măsuri, mai mult preventive. La aceste întâlniri au participat reprezentanții MAI și alți colegi, de la Transporturi, Apărare, institutul Matei Balș, Sănătate, Educație. Cele mai importante decizii care vor intra în vigoare: S-a aprobat suspendarea cursurilor în școlile în care sunt confirmate cazuri de infecție cu coronavirus. Se va decide la nivel județean dacă decizia va fi luată și din alte considerente, sociale, discuții cu părinții. Se interzic activitățile unde participă mai mult de o mie de persoane, până la 31 martie. Pentru fiecare eveniment unde sunt mai puțin de o mie de persoane, decizia se va lua la nivel local. Măsura va fi prelungită în funcție de evoluția crizei. Este o măsură preventivă. Continuăm şi insistăm pe recomandarea ca cetăţenii români să evite călătoria în zonele afectate. Cei aflaţi în zonele afectate să evite călătoria către România. Recomandăm evitarea şi limitarea deplasărilor din zonele afectate către ţară”, a precizat Arafat.

Cetățeni carantinați în România

Raed Arafat: „Persoanele aflate în izolare la domiciliu care doresc să plece în străinătate, nu vor putea pleca în perioada de izolare. Dacă ai intrat în izolare în 14 zile, rămâi în izolare 14 zile. Ministerul Sănătății va lărgi baza cu locurile unde se pot face analize pentru coronavirus. Există un proiect de hotărâre de guvern pentru carantină și autoizolare.”

La comandament a participat și secretarul de stat în Ministerul Sănătății. Acesta a declarat:

Horațiu Moldovan: „La adunări de sub 1000, se vor analiza punctual în funcție densitatea mulțimii și de spațiul în care acești participanți se întâlnesc. Vom lua în considerare vârsta pacienților, cei vârstnici sunt mai sensibili. Ținem cont și de tipul activității: sportive, culturale, religioase. Toate informațiile vor fi adunate într-un tabel și vor fi evaluate în funcție de risc. Astăzi avem în România 15 persoane în carantină instituționalizată. ”

În 24 de ore, patru români au fost infectați, iar numărul celor contaminați a ajuns la 13. Ultimul pacient este un bărbat de 72 de ani din Galați. Acesta a fost adus în stare gravă la Institutul Matei Balș. Autoritățile au lansat și un apel public pentru a identifica toate persoanele care au intrat în contact cu bărbatul.

Bilantul zilei de ieri, in Romania

Au fost confirmate alte patru cazuri de persoane care sunt infectate cu noul coronavirus (COVID-19), numărul cazurilor ajungând astfel la 13.

Un caz privește o tânără de 15 ani din Timișoara, care studiază în aceeași unitate de învățământ cu ceilalți doi tineri de 16 ani din Timișoara, dar într-o altă clasă.

La acest moment cursurile instituției de învățământ sunt suspendate până pe 11 martie a.c., urmând ca în cursul zilei de luni, 9 martie a.c., comitetul județean pentru situații de urgență să decidă suspendarea cursurilor până la 14 zile.

Tânăra de 15 ani s-a prezentat în cursul zilei de ieri la Spitalul de copii din Timișoara, prezentând simptome de febră și tuse și luându-se decizia internării și prelevării de probe la Spitalul de boli infecțioase din Timișoara. În prezent, starea sa de sănătate este ameliorată, fără febră.

Al doilea caz este al unei fete de 16 ani din Hunedoara, care a călătorit în același avion în imediata proximitate a bărbatului de 40 de ani din Hunedoara, confirmat în cursul zilei de ieri cu infecție cu noul coronavirus (COVID-19). Tânăra de 16 ani este asimptomatică și va fi internată la Spitalul de boli infecțioase din Timișoara.

Al treilea caz este al unui barbat din Bucuresti, in varsta de 49 de ani, care s-a intors recent din Italia, zona Roma. Este primul caz in care simptomele pacientului sunt ceva mai accentuate. El a fost mutat la Institutul Matei Bals intr-o camera speciala.

Al patrulea al zilei a fost depistat la Galati. In acest moment am ajuns la 13 cazuri de infectari cu coronavirus. Este vorba despre un barbat in varsta de 72 de ani, venit din zona Lombardia, Italia. El a venit in tara in data de 29 februarie insa a dezvoltat simptomatologie abia in data de 6 martie atunci cand a fost transportat cu izoleta la spital.

„Un nou caz de infectare cu Covid 19  a fost  confirmat în această seară. Este al 13- lea caz de infecţie cu noul coronavirus la nivel naţional. Este vorba despre un bărbat de 72 ani, din Galaţi care a venit din Lombardia in data de  29 februarie”, anunţă Gupul de Comunicare Strategică.

 

Scrie Realitatea.net

Articolul precedentOreste Teodorescu și Rareș Bogdan față în față la Jocuri de putere!
Articolul următorCoronavirus. Marcel Vela: Se suspendă zborurile înspre și dinspre Italia, China, Iran și Coreea de Sud