Mircea Donca a scăpat de eliminare şi a marcat al doilea gol pentru Progresul Spartac Bucureşti în meciul cu Unirea Slobozia.

Decimată de suspendări şi de accidentări, Unirea Slobozia îşi compromite şi ultimele speranţe de promovare în liga a doua după ce pierde meciul cu Progresul Bucureşti.

Unirea Slobozia pierde în a doua deplasare din retur după ce în tur termina cu 0 în dreptul înfrângerilor pe terenuri străine. Diferenţa de puncte faţă de Rapid Bucureşti creşte la 7, recuperabilă doar matematic.

Criza de efectiv aduce criză de puncte la Unirea Slobozia în primele etape ale returului de campionat. Înfrângerea de la Modelu a fost urmată astăzi de cea din capitală, în faţa echipei Progresul Spartac Bucureşti, formaţie ce depăşise pe sinteticul propriu şi pe Rapid Bucureşti în chiar debutul returului.

Disputat pe un vânt năpraznic ce plimba baloanele înalte după bunul său plac, meciul n-a produs prea multe în prima jumătate. Obligat să improvizeze o echipă în condiţiile a doi jucători suspendaţi pentru cartonaşe roşii şi a doi accidentaţi, antrenorul Enache Costea n-a tras lozul câştigător şi nu a reuşit să creeze panică spre careul advers.

Gazdele, cu avantajul de a cunoaşte fiecare dintre denivelările şi colţurile „covorului” sintetic din arenă, au jucat economicos, la aşteptare şi au reuşit să deschidă scorul la o fază fixă.

Ionuţ Tudorache, poate omul cel mai mărunt din echipă, are şansa de a fi scăpat din marcaj de omologul său ca înălţime de la Unirea Slobozia şi la cabine gazdele se odihnesc mai liniştite cu un gol în plus pe tabelă.

Henţ în careul gazdelor, trecut cu vederea de central

Repriza secundă începe cu Unirea Slobozia mai prezentă în jumătatea adversă şi în minutul 50 Donca îi pune crampoanele pe obraz lui Milotin dar omul gazdelor este iertat de cartonaşul roşu şi primeşte doar cartonaş galben.

Presiunea impună de oaspeţi creează în minutul 60 o fază cheie a meciului. Năstase este lansat în careu, fundaşul Leafu respinge mingea cu mâna dar centralul Cristian Moldoveanu ignoră henţul.

Oaspeţii reuşesc peste 5 minute o fază cursivă de atac, Şerban „croşetează” în bandă, centrează în buza porţii, mingea este respinsă în faţa careului şi „torpila” expediată de Teodorescu duce mingea la o palmă de vinclu.

Gazdele scapă cu faţa curată şi închid definitiv conturile cu zece minute rămase din timpul regulamentar. O bâlbăială în defensivă duce mingea la marginea careului Unirii Slobozia şi omul cu faultul dur şutează plasat şi pune mingea la încheietura barelor.

Progresul Spartac Bucureşti se impune cu 2 – 0, are trei victorii din trei meciuri în retur şi urcă pe locul 4. Un loc mai sus, Unirea Slobozia suspină după încă un sezon în care rămâne doar cu dorinţa de promovare în Liga 2.

Articolul precedentMarian Neacșu, virginul violat de statul paralel, a deschis stabiliment la Slobozia Veche
Articolul următorMihai Tudose a anunţat încă de vineri ce suferinţă are Liviu Dragnea: „Omul nu este sănătos la cap!”