Atacantul Nelu Bucă a fost de neoprit la Tunari: a înscris două goluri şi a scos lovitura de pedeapsă ce a cimentat victoria Unirii Slobozia.

Unirea Slobozia a câştigat fără mari emoţii meciul din deplasare cu CS Tunari şi nu mai poate pierde poziţia a treia la finalul turului de campionat.

Unirea Slobozia încheie turul de campionat neînvinsă pe terenurile străine. Ultima victimă este CS Tunari, formaţie ce pierde prin înfrângerea de astăzi contactul cu tripleta din fruntea seriei.

Obligată să câştige pentru a se menţine cu şanse de promovare în liga a doua, Unirea a intrat decisă să nu ofere prea mari spaţii de acţiune gazdelor.

De zece minute au avut nevoie oamenii lui Enache Costea pentru a deschide scorul. O centrare foarte bună a tânărului Ionuţ Ene îl găseşte nemarcat pe Nelu Bucă iar atacantul amendează cu o lovitură de cap ieşirea prostească a portarului Felix Manciu.

Oaspeţii îşi pot dubla avantajul cinci minute mai târziu, centrare precisă a lui Constantin Toma, fundaşul Vlad Suciu trimite cu capul mingea în poartă dar centralul anulează reuşita pe motiv de fault în atac.

Unirea Slobozia controlează autoritar jocul şi în toată repriza gazdele nu reuşesc să-şi procure măcar un singur şut pe spaţiul porţii adverse.

Meci rezolvat de atacantul Nelu Bucă

Furia revenirii de la cabine prezentă în jocul celor de la CS Tunari durează doar cinci minute. Atacantul Nelu Bucă pătrunde decis în careu, este faultat de Ionel Ciortan şi oaspeţii beneficiază de o lovitură de la 11 metri.

Constantin Toma tratează cu seriozitate momentul şi Unirea Slobozia îşi dublează avantajul. Mai mult, mai pun un gol pe tabelă în minutul 62, centrare Alexandru Chebac şi reluare imparabilă cu capul Nelu Bucă.

La adăpostul celor trei goluri, oaspeţii trec la un joc de aşteptare şi când toată lumea aştepta fluierul de final CS Tunari marchează golul de onoare.

O minge aruncată în adâncime îl pune în postură de singur cu portarul pe Mihai Ion şi în ciuda opoziţiei lui Marius Călinoiu mingea intră în poartă.

Unirea Slobozia câştigă în deplasare la CS Tunari şi încheie turul cu 16 puncte din 18 pe terenurile vizitate. Indiferent de rezultatul meciului de săptămâna viitoare echipa din Slobozia nu mai poate pierde locul 3 la finalul turui de campionat.

 

 

 

Articolul precedentSpitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia rămâne fără singurul medic de ortopedie infantilă
Articolul următorPreoții, obligați să cotizeze la transportul enoriașilor către Catedrala Mântuirii