Unirea Slobozia şi-a depăşit clar adversarul care joacă în liga 2.

Unirea Slobozia s-a impus cu două goluri marcate după pauză în meciul de pregătire cu Dacia Unirea Brăila, formaţie aflată pe loc retrogradabil în Liga 2.

Unirea Slobozia a câştigat amicalul cu divizionara secundă Dacia Unirea Brăila după o repriză secundă controlată în totalitate.

Duelul celor două „Uniri” a început cu Dacia mai prezentă în joc, presingul agresiv făcut la mijlocul terenului împiedicând gazdele să-şi etaleze jocul de posesie.

Oaspeţii au avut prima şansă de a puncta în minutul 18 dar mingea şutată din careul mic a lovit mâna fundaşului Romeo Soare iar centralul a decis că nu a existat intenţie în a juca mingea.

Cinci minute mai târziu, la lovitura liberă din lateral executată cu efect de Izamnă mingea luată de vânt a lovit transversala porţii, în ceea ce avea să fie ultima zbatere ofensivă a Daciei Unirea Brăila.

Până la pauză jocul s-a mutat în jumătatea adversă dar golul marcat de Unirea Slobozia în urma unui corner a fost anulat pe motiv de fault în atac deşi fundaşul se lovise de coechipierul din poartă.

Repriză la o singură poartă

La pauză antrenorul Enache Costea a schimbat aproape toată echipa, opt fotbalişti proaspeţi, mulţi dintre ei titulari în meciurile oficiale.

De partea cealaltă tehnicianul Florentin Petre a trimis pe teren toţi puştii avuţi la dispoziţie şi după doar cinci minute Unirea Slobozia a deschis scorul la o pătrundere solidară a lui Adrian Răduca.

În minutul 68 avantajul se dublează când Constantin Toma îl execută cu sânge rece din interiorul careului pe portar.

Putea fi 3 – 0 în două rânduri, mai întâi Adrian Răduca îl păcăleşte pe portar dar mingea este scoasă de pe linia porţii, pentru ca apoi golul lui Nelu Bucă să fie anulat pe motiv de fault în atac.

Pe final în echipa din Slobozia au jucat şi doi fotbalişti de 16 ani, jucători formaţi la echipele de juniori ale clubului Unirea Slobozia.

 

Articolul precedentDeputatul PSD Andrei Pop ar pleca din partid doar după ce s-ar consulta cu colegii!
Articolul următorMinisterul Educaţiei Naţionale, obligat de instanţă să-l repună în drepturi pe inspectorul dat afară abuziv