Podul rutier de la Slobozia, o rușine pentru drumari și pentru autorități.

Podul rutier de peste râul Ialomița de la intrarea în municipiul Slobozia se mișcă din toate încheieturile la fiecare trecere a unui autocamion.

Trepidații infernale pe podul rutier de la Slobozia la fiecare camion care-l tranzitează.

Tranzitat zilnic de mii de TIR-uri podul cu o structură de rezistență șubrezită așteaptă în zadar lucrări de reparații capitale.

Din birouri, directorii de la Drumuri spun că acestea sunt normale și ignoră pericolul de pe una dintre cele mai folosite rute ce leagă Autostrada Soarelui de sudul Moldovei.

În realitate, așa cum se vede și din filmul realizat de noi, trepidațiile sunt teribile atunci când pe pod trece un camion de mare tonaj. Într-un singur minut au fost patru astfel de episoade care, multiplicate, urcă la câteva mii în fiecare zi.

Directorii DRDP (Direcția Regională de Drumuri și Poduri) Constanța, instituție ce are în subordine podul de la Slobozia, transmit mesaje eminamente pozitive și lansează periodic promisiuni că acesta va intra în reparații complete.

Avem expertiză pe pod, cunoaștem care este starea podului, deocamdată este în siguranță, faptul că trepidează este evident, este o structură elastică. În momentul de față este un pod bolnav pe care noi îl însănătoșim într-un an de zile.”, promiteau în iunie directorii DRDP.

Asigurările veneau, deloc întâmplător, în plină campanie electorală pentru alegerile europarlamentare, într-o întâlnire politică de la care nu a lipsit Răzvan Cuc, ministrul transporturilor.

Alegerile au trecut, vara a trecut, mai este puțin și trece și toamna iar pe podul de la Slobozia nici urmă de constructori.

Podul rutier de la Slobozia este o bombă cu ceas!

Conducta de gaze montată pe podul rutier de la Slobozia se poate fisura în orice moment din cauza trepidațiilor.

Trepidațiile infernale ce se produc pe pod la fiecare trecere de autocamion pot provoca o tragedie.

Pe podul rutier de la Slobozia există montată o conductă de gaze asupra căreia se transmite fiecare vibrație a podului.

Conducta nu este realizată dintr-o singură bucată ci prin sudarea mai multor segmente iar elasticitatea excesivă poate provoca în orice moment o ruptură.

Cu consecințele de rigoare, scăpări de gaze ce se pot aprinde și pot declanșa o explozie chiar la nivelul carosabilului!

Dumnezeu, cu mila Lui, ține podul ăsta în picioare. Podul are o structură elastică. Cum au putut să atârne conducta de gaze în halul ăsta nu pricep. Este risc mare de explozie. Cine răspunde în cazul unei tragedii?”, se întreabă Iulian Ciobanu.

Specialist în construcții de poduri de mai bine de trei decenii, Ciobanu a făcut parte din ultima echipă de construcții ce a lucrat la podul de la Slobozia.

O lucrare primită pe baza unui proiect făcut prost și pus pe masă de CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) fără să țină cont de starea deplorabilă în care se găsește podul de la Slobozia.

Firma de construcții s-a apucat de treabă dar când a constatat că podul mai are puțin și cade iar lucrările de consolidare a structurii de rezistență nu sunt prinse în planul de lucrări a renunțat la lucrare.

 

Articolul precedent„Luni se alocă banii pentru PNDL”, susține președintele PSD Ialomița
Articolul următorCadou otrăvit de la PSD: au crescut salariile dar a scăzut puterea de cumpărare