Întâiului reproducător al județului, l-am numit aici pe comunalul de prăsilă Victor Moraru, i-a fecundat în tigvă o idee atât de măreață încât până și timpul și-a oprit curgerea. Preocupat de atenuarea instinctelor de reproducere ale neamului și îngrozit de perspectiva de a rămâne fără alegători, Moraru a cugetat adânc și a decretat că fiecare naștere va fi plătită cu paralele de la pricăjitul buget județean.
Renunțarea la prezervativ și abandonarea deversării materialului genetic la canalizare vor fi recompensate cu 2000 de lei la prima naștere și 2500 de lei la a doua. Pentru anul în curs, Moraru și-a propus să cumpere nașteri d-astea stimulate de vreo 2 milioane de lei. Adică vreo 888,8 alegători, pe medie, vor vedea lumina soarelui în primul an al celui de-al doilea centenar, fapt care nu poate decât să bucure Partidul, Poporul și Republica.
Decizia, fundamentală pentru viitorul județului, a fost luată de mărețul funcționar în baza unor analize profunde, lăbărțate pe două coli de format A4. Atât spațiu a fost necesar pentru ca idea creață a refugiatului de la Amara să capete contur și sens. Iată o mostră de rațiune care ne arată dimensiunea prostiei care colcăie în instituțiile publice din Ialomița:
„Autoritățile administrației publice își asumă responsabilitatea de realizare a măsurilor și a acțiunilor prevăzute în actele normative privind beneficiile de asistență socială și servicii sociale, măsuri ce vizează dezvoltarea propriilor capacități de integrare socială și implicare activă în soluționarea situațiilor de dificultate prin crearea de oportunități egale și, în subsidiar, prin acordarea de beneficii de asistență socială și servicii sociale adecvate”.
Avem aici un argument furnizat chiar de domnul Moraru, argument care susține ideea că nu toate nașterile au fost benefice pentru omenire și că prostia este ireversibilă și periculoasă pentru societate atunci când purtătorul este cărat de val în fruntea unor instituții publice.
Revenind la esența politicii demografice de tip șosea de centură dezvoltată de Moraru pe banii contribuabililor, se impun câteva precizări. Stimularea financiară a actului sexual neprotejat cu 2000 de lei seamănă cu prima de fătare acordată proprietarilor de vaci, lăsate la montă în sarcina taurului comunal. Nicio aluzie, e doar o coincidență de termeni. Cunoscut voiajor nocturn între hogeacurile diverselor bugetărese însărcinate să nu rămână gravide, Morarul confundă politica demografică a unei nații cu plata prestațiilor primite pe centură de șoferii grăbiți.
Deși și-a blocat lecturile imediat după finalizarea celebrei opere „Iapa cu trei iezi”, Moraru ar trebui să studieze nițel mai aprofundat cum devine cazul cu natalitatea asta pe care ar vrea să o stimuleze cu bani de la buget. Deși riscăm să-i provocăm un incendiu de tigvă, i-am propune domnului președinte să bage un neuron aici.
Așa va putea să vadă că stimularea nașterii cu bani nu rezolvă problema demografică. Ba, mau mult, creează una nouă. Pentru că cei care fac plozi doar ca să primească cei 2000 de lei de la contribuabili, n-ar trebui să-i facă deloc. Lor ar trebui să li se ofere gratis prezervative sau sterilete. Stimularea demografică utilă se face folosind pârghii fiscale pentru încurajarea nașterii în rândul populației active.
Este insuficient să arunci cu bani la nașteri dacă nu asiguri creșe și grădinițe pentru ca părinții să-și poată lăsa pruncii, dacă nu asiguri un sistem de educație care să nu producă analfabeți funcționali pe bandă și dacă sistemul de sănătate este condus de tâmpiți puși de la partid.
În general, oamenii evită să procreeze atunci când societatea este condusă de infractori, când economia este la cheremul unor hoți proști care dau legi imbecile și când oameni ca Moraru ajung să conducă județe cu proștii și curvele din dotare. În asemenea context oamenii își iau lumea-n cap și își trimit copiii de acasă, ca să-i salveze de prostie, imbecilitate și impostură.
Măsura lui Moaru nu vizează însă creșterea sporului demografic, ci creșterea numărului de alegători pentru PSD. Sau pentru ALDE. Sau pentru Pro România. Căci doar niște copii făcuți la beție și crescuți pe șanț din pomană guvernamentală ar mai vota asemenea partide. Prin programul de reproducere stimulată Ialomița pășește într-o nouă eră. Era în care hoții vor guverna pentru tâmpiți pe banii fraierilor.