Tenis: Sorana Cîrstea, învinsă de Coco Gauff în optimi la Miami Open (WTA)

Tenis: Sorana Cîrstea, învinsă de Coco Gauff în optimi la Miami Open (WTA)
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de Coco Gauff, numărul patru mondial, cu 6-4, 3-6, 6-2, luni, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari.
Cîrstea (35 ani, 35 WTA) s-a înclinat în fața americancei de 22 de ani după două ore de joc.
Primul set a fost unul echilibrat, în care ambele jucătoare au fost în avantaj, dar nu au reușit desprinderea până la break-ul americancei la 4-4. În setul secund, Gauff a condus cu 3-1, dar Cîrstea a întors scorul, câștigând cinci ghemuri la rând și setul cu 6-3. În decisiv, Gauff a început în forță, cu 3-0, și s-a impus cu 6-2.
Gauff a comis 6 duble greșeli în acest meci, dar diferența s-a făcut la mingile de break transformate, americanca fructificând 5/7, iar Cîrstea 3/7.
Gauff a mai învins-o pe Cîrstea în turul al doilea la Australian Open în 2020, cu 4-6, 6-3, 7-5.
Cîrstea s-a ales cu un cec de 105.720 de dolari și 120 de puncte WTA.
AGERPRES
Citește și:
- 10:06 - Tenis: Jaqueline Cristian s-a oprit în optimile turneului de la Miami (WTA)
- 21:38 - Ionuț Radu, reacție după accidentare: „Vom reveni mai puternici”. Nicio mențiune despre națională
- 17:01 - Criză la Tottenham Hotspur: antrenorul lui Radu Drăgușin, pus la zid: „Nu poate continua!”
- 09:11 - Fotbal: Portarul Laurențiu Popescu, convocat de urgență la naționala României
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News











