Data până la care românii vor plăti preţ plafonat la energie

Data până la care românii vor plăti preţ plafonat la energie
Ministrul Energiei, a declarat că vrea să păstreze schema de plafonare-compensare a preţurilor din energie până în martie 2025
Sebastian Burduja (PNL), ministrul Energiei, a declarat că vrea să păstreze schema de plafonare-compensare a preţurilor din energie până în martie 2025.
„Cu siguranţă, păstrăm schema de plafonare- compensare, deci preţuri plafonate la românul de rând şi la companiile româneşti din economie. Această schema a asigurat o stabilitate pentru clientul final dar şi pentru furnizori”, a spus ministrul Energiei, miercuri.
„Mai mult, discutăm de 5 milioane de gospodării din România care plătesc factura la curent, în medie, pe lună, într-un an, 35 de lei, ceea ce este o sumă rezonabilă, pentru o ţară cu puterea noastră de cumpărare”, a menţionat Sebastian Burduja.
Ministrul a arătat despre liberalizarea pieţei că a fost parte dintr-o furtună perfectă, războiul din Ucraina, revenirea din pandemie.
„Este important că UE a permis tuturor statelor, nu numai României, să aibă măsuri de protejare a consumatorului final, în mod special a celor vulnerabili şi aceste măsuri sunt premise cel puţin până în primăvara anului 2025.
Intenţionăm să păstrăm schema până în martie 2025”, a mai spus ministrul.
Despre ce se va întâmpla după ce schema nu va mai fi valabilă, Burduja a arătat că toată piaţa, tot lanţul îşi doreşte o etapizare a măsurilor de ieşire din această schema de compensare şi plafonare.
„Dacă am apela la o măsură bruscă, s-ar îngrămădi furnizorii de energie electrică, gaze naturale şi iarăşi ar duce la o creştere de preţuri, deci va fi o ieşire etapizată, foarte bine gândită”, a explicat Sebastian Burduja.
Sursa: Realitatea Financiara
Citește și:
- 12:49 - Salariul mediu net a scăzut în aprilie 2026 față de martie. Domeniile în care angajații primesc cele mai mari salarii
- 08:46 - Analiză Daniel Udrescu: Deficiențe legislative identificate și propuneri de corectare a regimului fiscal al proprietății imobiliare
- 16:57 - BNR cere explicații suplimentare după amenzile-record din dosarul ROBOR
- 07:40 - Factura Pfizer de 680 de milioane de euro, o presiune uriașă pe bugetul României. Plătim dobânzi de 81.000 de euro pe zi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News

























