Zelenski nu crede în armistițiul de pe perioada Jocurilor Olimpice

Zelenski nu crede în armistițiul de pe perioada Jocurilor Olimpice
Război în Ucraina, ziua 815
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a manifestat vineri rezerve faţă de ideea unui armistiţiu în războiul cu Rusia în timpul desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris.
Ideea unui armistiţiu olimpic a fost avansată iniţial de preşedinţii francez şi chinez, Emmanuel Macron şi Xi Jinping, în timpul vizitei celui din urmă la Paris pe 6 mai.
Macron a abordat ulterior această chestiune şi într-o discuţie telefonică cu Zelenski, apreciind că un astfel de armistiţiu ar putea înlesni o eventuală negociere între Kiev şi Moscova pentru a pune capăt războiului declanşat de Rusia.
„Până acum mie îmi sună ca o poveste neviabilă”
Totuşi, Zelenski a declarat vineri portalului de ştiri Ukrainska Pravda că detaliile iniţiativei nu îi sunt clare şi a vorbit despre riscul ca Rusia să profite de un astfel de armistiţiu.
„Cine va garanta că forţele lor nu vor înainta către noi în timpul încetării focului?”, a spus preşedintele ucrainean. „Aşadar, eu nu înţeleg detaliile. Până acum mie îmi sună ca o poveste neviabilă”, a adăugat el, la o săptămână după ce Rusia a pornit în regiunea ucraineană nord-estică Harkov o nouă ofensivă care, potrivit preşedintelui rus Vladimir Putin, ar urmări doar crearea unei zone-tampon care să prevină atacurile ucrainene pe teritoriul Rusiei.
Putin susține că a fost „păcălit” de Occident
La finalul vizitei sale în China, Putin a dat şi el de înţeles vineri că nu agreează ideea unui armistiţiu în războiul din Ucraina pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice, dar a afirmat că este dispus să negocieze cu Kievul „pe baza acordului de pace nefinalizat” în tratativele de pace desfăşurate la Istanbul în martie-aprilie 2022, acuzând că a fost atunci „păcălit” de Occident să-şi retragă trupele din nordul Ucrainei în schimbul unei promisiuni că urma să fie semnat acordul.
După ce Emmanuel Macron a adus în discuţiei ideea armistiţiului olimpic, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia nu a primit din partea Franţei nicio propunere concretă asupra aplicării unei asemenea iniţiative.
Citește și:
- 21:24 - Mircea Lucescu, condus pe ultimul drum vineri: unde va fi înmormântat și la ce oră au loc onorurile militare
- 20:29 - Iarna lovește din nou înainte de Paște: zăpadă de doi metri la munte și ger în toată țara
- 19:27 - Mesaj de la Washington: Trump cere statelor NATO să acționeze rapid în criza din Golf
- 18:41 - Istvan Kovacs merge la Campionatul Mondial din 2026! Trei arbitri români, confirmați oficial pentru turneul final din America
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News











