VOLODIMIR ZELENSKI, VIZITĂ ÎN SUEDIA PENTRU UN NOU ACORD PRIVIND EXPORTUL DE ARMAMENT

VOLODIMIR ZELENSKI, VIZITĂ ÎN SUEDIA PENTRU UN NOU ACORD PRIVIND EXPORTUL DE ARMAMENT
Anul trecut, Suedia a suspendat planurile de a trimite avioane Gripen către Kiev
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va efectua miercuri o vizită oficială în Suedia, unde cele două ţări vor anunţa un acord privind exportul de armament, potrivit unui comunicat al guvernului suedez, citat de AFP.
Zelenski se va întâlni cu premierul suedez Ulf Kristersson în oraşul Linköping, sediul grupului de apărare Saab, producătorul avioanelor de vânătoare Gripen. La finalul întrevederii, cei doi lideri vor susţine o conferinţă de presă comună, în cadrul căreia vor face anunţul oficial referitor la cooperarea în domeniul exporturilor de apărare.
„O Ucraină puternică şi capabilă este o prioritate esenţială pentru Suedia şi vom continua să ne asigurăm că Ucraina poate riposta la agresiunea Rusiei”, a transmis premierul Kristersson pe platforma X.
Anul trecut, Suedia a suspendat planurile de a trimite avioane Gripen către Kiev, după consultări cu partenerii occidentali care au dorit să acorde prioritate livrării de avioane americane F-16. Vizita lui Zelenski ar putea marca însă un nou pas în consolidarea cooperării militare dintre cele două ţări.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:01 - Criză la pompe: stații fără motorină după ieftiniri record, apoi scumpiri bruște de până la 50 de bani pe litru
- 20:03 - România rămâne în urmă la infrastructură: doar 131 km de autostradă inaugurați și zeci de mii de kilometri de drumuri degradate
- 20:00 - Donald Trump avertizează Iranul: „Timpul nu este de partea lor”. Pentagonul anunță extinderea blocadei
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News














