Tulcea: Două mesaje Ro-Alert, vineri, în contextul războiului din Ucraina

Tulcea: Două mesaje Ro-Alert, vineri, în contextul războiului din Ucraina
Două aeronave F-16, ridicate de la sol.
Două mesaje Ro-Alert au fost emise, vineri, 13 martie, pentru persoanele aflate în județul Tulcea, zona de graniță cu Ucraina, în contextul războiului declanşat de Rusia în Ucraina.
Primul mesaj Ro-Alert a fost emis în jurul orei 10:05. Locuitorii sunt informaţi că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian.
Autoritățile le-au recomandandat localnicilor să-şi păstreze calmul şi să se adăpostească în beciuri sau în adăposturi de protecţie civilă.
„În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori. Durata estimată a alertei: 90 de minute”, a arătat mesajul Ro-Alert.
Cel de-al doilea mesaj Ro-Alert a fost emis în jurul orei 11:20.
„Până în acest moment, în dispeceratul ISU Delta Tulcea au fost înregistrate două apeluri la numărul unic de urgenţă 112, prin care se solicitau informaţii suplimentare cu privire la mesajul Ro-Alert (primul transmis vineri dimineaţa - n.r.)”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.
Instituţia le-a recomandat cetăţenilor să respecte recomandările transmise şi să apeleze numărul unic 112 dacă observă potenţiale situaţii de urgenţă.
Două aeronave F-16 au decolat pentru cercetarea spațiului aerian
De altfel, Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, după transmiterea primului mesaj Ro-Alert de vineri dimineaţă, că „este posibil ca resturi de dronă să fi căzut şi pe teritoriul României, în zona Chilia Veche”. Instituția a precizat că echipe specializate sunt pregătite să intervină în teren pentru a demara o operaţiune de căutare.
Sistemele radar ale MApN au detectat vineri, în jurul orei 10:00, ţinte aeriene la nord de judeţul Tulcea, în zona Chilia Veche - Vâlcove, iar sistemele de apărare antiaeriană au fost trecute în stare de alertă, două aeronave F-16 decolând de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru cercetarea şi monitorizarea spaţiului aerian.
Mesajele Ro-Alert sunt transmise de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă populaţiei judeţului Tulcea în momentul în care sunt detectate drone lansate de Rusia din peninsula Crimeea asupra infrastructurii portuare ucrainene, iar acestea zboară foarte aproape sau încalcă spaţiul aerian românesc.
De la începutul acestui an, locuitorii din judeţul Tulcea au mai primit alte aproape opt astfel de mesaje în contextul războiului declanşat de Rusia în Ucraina, în unele cazuri MApN anunţând cazuri de încălcare a spaţiului aerian românesc.
Citește și:
- 21:33 - Istvan Kovacs arbitrează derby-ul Rapid – Dinamo. CCA trimite o brigadă de nivel Champions League în Giulești
- 21:21 - Ediția anului ”Culisele Statului Paralel"! Călin Georgescu revine în studioul Realitatea PLUS, față în față cu Anca Alexandrescu. Duminică, ora 20:55 - VIDEO
- 20:37 - Declarație incendiară a lui Trump în ziua 14 a războiului cu Iranul: „Este o onoare să ucid lideri iranieni”
- 19:49 - Trenuri electrice noi pe rutele lungi din România. Călătoria București – Timișoara durează aproximativ 12 ore
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News











