Traseul deținutului evadat din Craiova, împușcat mortal de polițiști. De ce s-a oprit mai întâi într-un cimitir

Poliție
Un deținut de 37 de ani, evadat marți din penitenciarul din Craiova, a fost împușcat mortal de polițiști după ce a ignorat somațiile de oprire. Bărbatul reușise să părăsească orașul, însă a fost localizat ulterior în apropierea unei zone împădurite.
Potrivit autorităților, acesta nu s-a supus ordinelor forțelor de ordine, iar polițiștii au deschis focul. Un glonț care l-a lovit în zona toracelui i-a fost fatal.
Condamnat la 11 ani și 4 luni de închisoare, bărbatul lucra în regim deschis, în construcții, în apropierea Parcul Nicolae Romanescu. La un moment dat, ar fi profitat de o clipă de neatenție a supraveghetorilor și a fugit.
Imediat după evadare, autoritățile au declanșat operațiunea „Năvodul”, mobilizând sute de polițiști și jandarmi. Au fost instituite filtre la ieșirile din oraș, iar zona a fost intens monitorizată.
În încercarea de a-și pierde urma, fugarul s-a oprit inițial într-un cimitir, unde și-ar fi schimbat hainele și s-ar fi bărbierit. Ulterior, a luat un taxi către comuna Brabova, unde intenționa să ajungă la o cunoștință.
Pe drum, ar fi cerut o cartelă telefonică și ar fi sustras telefonul unui localnic. Prezența sa a fost semnalată la 112 de un martor, ceea ce a permis forțelor de ordine să îl localizeze.
Ancheta continuă pentru a stabili toate circumstanțele în care a avut loc evadarea și intervenția poliției.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:16 - Efectele crizei de la București: Roberta Metsola își anulează vizita în România, de Ziua Europei. Recepția de la Cotroceni, anulată
- 11:10 - Mesaj după căderea Guvernului: Ilie Bolojan spune că reformele dure au fost „prețul pentru viitor”
- 10:49 - PSD nu vrea șefia Guvernului și propune premier de la PNL. Două nume pe masă
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News













