Sindicatele din Educație protestează la Palatul Cotroceni și amenință cu grevă generală

„Școală săracă - Țară needucată”
Sindicatele din învățământ organizează miercuri un protest în fața Palatul Cotroceni, nemulțumite de măsurile bugetare adoptate de autorități, despre care afirmă că afectează salariile și condițiile de muncă din sistemul educațional.
Manifestația va avea loc între orele 12:00 și 13:30 și este organizată de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret și Federaţia Naţională Sindicală Alma Mater.
Organizatorii estimează participarea a aproximativ 500 de persoane. Evenimentul este autorizat.
Protestul se desfășoară sub sloganul „Şcoală săracă – Ţară needucată” și face parte dintr-o serie de acțiuni organizate în ultimele luni de sindicatele din Educație. „Din nou în stradă! Miercuri, 25 februarie, cele trei federaţii sindicale din învăţământ organizează o acţiune de protest”, au transmis organizațiile sindicale.
Nemulțumiri legate de măsurile bugetare
Reprezentanții sindicatelor susțin că protestul are ca scop atragerea atenției asupra impactului măsurilor adoptate pentru reducerea deficitului bugetar. Potrivit organizatorilor, acțiunea își propune să semnaleze faptul că „salariaţii din educaţie nu sunt de acord cu măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate în învăţământ, care influenţează salarizarea, condiţiile de muncă, statutul şi demnitatea profesiei didactice”.
Liderii sindicali avertizează că, în lipsa unor soluții, tensiunile ar putea escalada. Printre variantele luate în calcul se află declanșarea unei greve generale, inclusiv în perioada examenelor naționale.
Campanie pentru modificarea Legii 141/2025
În paralel cu protestul, sindicatele au lansat o campanie de strângere de semnături pentru susținerea unei inițiative legislative cetățenești care vizează anularea unor prevederi din Legea 141/2025, act normativ ce include măsuri fiscal-bugetare contestate de angajații din educație. Pentru ca inițiativa să fie dezbătută în Parlament, este necesară depunerea a cel puțin 100.000 de semnături.
„Pentru luarea în discuţie a acestei iniţiative de către Parlamentul României, trebuie să depunem la Parlament tabele care să conţină cel puţin 100.000 de semnături. Pentru ca această iniţiativă să fie o reuşită, vă rugăm să vă implicaţi în campania de strângere de semnături!”, au transmis organizațiile sindicale.
Citește și:
- 11:11 - Alertă meteo: ploi, ninsori și viscol în aceste zone din țară
- 09:34 - Alertă alimentară în UE: Zeci de tone de carne de vită din Brazilia, contaminate cu hormon interzis, au ajuns pe piață
- 08:53 - Noi reglementări referitoare la circulație: o zi de suspendare a permisului pentru fiecare 50 de lei datorați
- 08:40 - Trafic restricționat pe mai multe șosele din țară din cauza viscolului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News



_24426c5f3f.webp)

_fa0439aeae.webp)




