S-a dat startul campaniei „O pădure cât o țară”

S-a dat startul campaniei „O pădure cât o țară”
Președintele s-a alăturat celei mai mari operațiuni de împădurire din ultimii 10 ani din România
Președintele s-a alăturat celei mai mari operațiuni de împădurire din ultimii 10 ani din România. Startul acțiunii s-a dat, astăzi, în județul Dâmbovița. Autoritățile își propun să planteze de la zero 2.500 de păduri noi, unele dintre ele în peste 1.000 de hectare de terenuri degradate cu risc de deșertificare.
Klaus Iohannis: „Este nevoie de mai multă pădure în România! O să vă explic de ce spun acest lucru clar şi răspicat. Avem probleme de mediu. Ştiţi foarte bine, în ultimele zile s-a discutat foarte mult de poluarea puternică, care se poate constata peste tot în România. Se ştie că pădurile nu sunt bune doar pentru a te plimba în ele sau pentru a de lemn. Pădurile sunt foarte importante pentru a da aer curat. Pădurile curăţă aerul. Pădurile contribuie la un mediu mai sănătos, mai curat. Pe de altă parte, trebuie să fim foarte conştienţi că problema climei este una cât se poate de serioasă. Încălzirea globală este un fapt şi pentru noi poate să fie un fapt foarte negativ, mai ales aici, în sudul ţării, există pericolul să se formeze zone deşertice. Or asta, cu siguranţă, nu vrem."
Președintele a vorbit și despre nevoia eliminării tăierilor ilegale, care ar trebui compensate cu campanii responsabile de reîmpădurire.
"Este nevoie să creştem semnificativ suprafaţa împădurită din România şi această campanie este un foarte bun început şi sper să fie un simbol şi un imbold pentru multe autorităţi locale, care pot folosi terenurile care nu mai sunt folosite pentru altceva în agricultură şi sper foarte mult ca în următorii ani să ajungem să avem o extindere semnificativă a zonelor împădurite din România, deci pe de o parte protecţie, eliminarea tăierilor ilegale, pe de altă parte, plantări masive de pădure. Asta este ce îmi doresc eu pentru România şi pentru "aurul verde al al României", a declarat Iohannis.
Citește și:
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News











