Meciul RKC Waalwijk – Ajax, întrerupt după ce portarul gazdelor s-a accidentat la cap şi a fost resuscitat pe teren

Meciul RKC Waalwijk – Ajax, întrerupt după ce portarul gazdelor s-a accidentat la cap şi a fost resuscitat pe teren
La momentul întreruperii meciului, Ajax conduce cu scorul de 3-2
Meciul dintre RKC Waalwijk şi Ajax, din campionatul olandez, a fost întrerupt, sâmbătă, în minutul 84, după ce portarul gazdelor, Etienne Vaessen, a rămas la pământ, inconştient, după un contact cu Brian Brobbey.
Jucătorii ambelor echipe au chemat doctorii, iar în jurul portarului de 28 de ani s-au pus pături şi s-a format un cordon de protecţie pe timpul intervenţiei personalului medical.
Potrivit agenţiei ANP, acesta a trebuit să fie resuscitat pe teren înainte de a fi transportat la spital.
„Este conştient, dar nu-şi aminteşte ce s-a întâmplat. Vreau să felicit echipele medicale. Medicii l-au ţinut în viaţă, deoarece nu reacţiona. Se pare că are legătură cu lovitura pe care a primit-o la cap. Aceasta l-a făcut să-şi piardă cunoştinţa”, a declarat directorul RKC, Frank van Mosselveld.
Meciul nu s-a mai reluat, după ce crainicul stadionului a anunţat că jucătorii ambelor echipe sunt în stare de şoc după cele întâmplate.
La momentul întreruperii meciului, Ajax conduce cu scorul de 3-2.
Citește și:
- 10:05 - ANM, prognoza meteo actualizată până la finalul lunii aprilie. Meteorologii anunță un val de căldură neobișnuit
- 08:36 - Israel: Mai mult de 10 explozii auzite la Ierusalim (jurnalist AFP)
- 08:32 - Fondul Monetar Internațional avertizează că războiul din Iran determină creşterea preţurilor şi încetinirea creşterii economice globale
- 08:19 - Primarul din Cavnic, Vladimir Petruț: "Prețurile la carburanți ar putea crește de la 1 aprilie"
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News











