Pensiile vor fi majorate începând cu 1 ianuarie 2027, a anunțat miercuri, 4 noiembrie 2026, ministrul Muncii, Florin Manole. Oficialul a estimat o creștere de 7,3%, subliniind însă că procentul final nu este încă stabilit.
Într-un interviu acordat Antena 3 CNN, Florin Manole a răspuns afirmativ la întrebarea dacă pensiile vor crește în noul an: „Cu certitudine, da”. Ministrul a explicat că propunerea pe care o va transmite premierului și ministrului Finanțelor se va baza pe datele statistice disponibile și pe discuțiile privind bugetul de stat.
Deși cifra actuală ar fi 7,3%, șeful Muncii a insistat ca această valoare să nu fie interpretată ca o promisiune fermă a Guvernului sau a Partidului Social-Democrat. „Nu vreau să se înțeleagă 7,3% ca promisiune a Guvernului sau a Partidului Social-Democrat”, a declarat Manole, adăugând că majorarea este o obligație legală, nu o dorință personală.
„Trebuie să o facem cu alt fel de economii decât de la pensionari. Pentru că ne respectăm angajamentele, dar nu din nou cu presiunea pe pensionari după 2 ani în care nu au crescut pensiile.”
a declarat Florin Manole, ministrul Muncii Florin Manole
Ministrul a justificat necesitatea unei majorări semnificative prin compararea evoluției pensiei minime cu inflația. Potrivit lui Manole, în 2017 pensia minimă era de aproximativ 560 de lei, iar după zece ani creșterea a fost de 250%, depășind rata inflației din aceeași perioadă.
Tema creșterii pensiilor a fost ridicată și de președintele PSD, Sorin Grindeanu, care a afirmat la începutul săptămânii că vârstnicii trebuie să beneficieze de o majorare în 2027.
Ajutoare suplimentare pentru decembrie
Până la aplicarea indexării, pensionarii cu venituri mici vor primi în decembrie a doua tranșă a ajutorului din pachetul de solidaritate, prevăzut în bugetul de stat pentru 2026. Florin Manole a confirmat plata acestor sume și a detaliat pragurile de venit:
500 de lei pentru pensionarii cu venituri lunare de până la 1.500 de lei;
400 de lei pentru cei cu venituri între 1.501 și 2.000 de lei;
300 de lei pentru cei cu venituri între 2.001 și 3.000 de lei.
Pensionarii care încasează peste 3.000 de lei lunar nu au drept la acest ajutor. Suma totală pe anul 2026, plătită în două tranșe egale (mai și decembrie), ajunge la 1.000, 800 sau 600 de lei, în funcție de categoria de venit.
Pentru stabilirea dreptului la plata din decembrie se iau în calcul veniturile din pensii cuvenite pentru luna noiembrie. Dacă o persoană încasează mai multe pensii, acestea se adună la calculul pragului. Ajutorul este acordat automat, fără necesitatea depunerii unei cereri.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News