Handbal: Antrenorul Ion Crăciun, cu care naţionala feminină de tineret câştiga bronzul mondial în 2016, a decedat

Handbal: Antrenorul Ion Crăciun, cu care naţionala feminină de tineret câştiga bronzul mondial în 2016, a decedat
Ion Crăciun, născut în 25 septembrie 1955, a antrenat ultima dată Corona Braşov
Antrenorul Ion Crăciun a decedat, joi, în urma unui infarct, la vârsta de 67 de ani. În 2016, naţionala feminină de tineret obţinea bronzul mondial cu el pe banca tehnică.
Mai multe cluburi din Liga Naţională au transmis condoleanţe, joi, în urma veştii.
Ion Crăciun, născut în 25 septembrie 1955, a antrenat ultima dată Corona Braşov, iar din 2019 s-a retras acasă, la Constanţa.
De-a lungul carierei a stat pe banca tehnică a echipelor CSM Medgidia, Minaur Baia Mare, Tomis Constanţa, HCM Constanţa, Neptun Constanţa şi Corona Braşov. Cu HCM Constanţa a obţinut titlul naţional în 2011.
Ion Crăciun a antrenat şi naţionala feminină de tineret, cu care a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial din 2016.
”Cu tristeţe în suflet, ne luăm rămas bun de la unul dintre cei mai valoroşi antrenori ai handbalului românesc, Ion Crăciun. Condoleanţe şi putere, familiei sale! Odihneşte-te în pace, maestre!”, este unul din mesajele de condoleanţe, transmis, joi, de CSU Suceava.
Sursă: news.ro
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 18:55 - Lovitură uriașă pentru circuitul ATP: Alcaraz nu poate juca la Wimbledon
- 18:34 - România încearcă să reducă mortalitatea pe șosele. A fost semnat Pactul pentru Siguranță Rutieră
- 18:04 - Performanță unică pentru Cristiano Ronaldo: record stabilit în urma convocării la Cupa Mondială 2026
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News














