Fonduri judeţene acordate în principal localităţilor cu primari PSD şi ALDE

investitii-politice-psd-ialomita
Consiliul Judeţean Ialomiţa a anunţat încă de la începutul anului că pune la dispoziţia autorităţilor locale un fond de 5 milioane lei pentru finanţarea proiectelor de impact local. Abia după 10 luni primele şapte comune au intrat pe lista finanţărilor, şase dintre ele conduse de primari PSD – ALDE, în fapt partidele ce asigură majoritatea în Consiliul Judeţean.
„Punem la dispoziţia autorităţilor publice locale 5 milioane lei de la bugetul judeţean. Fiecare unitate administrativ teritorială poate primi maxim 200.000 lei, cu condiţia de a contribui cu minim 10% de la bugetul local. Banii se dau pe principiul „Primul venit, primul servit!”, nu va exista vreun alt criteriu.”, anunţa preşedintele Victor Moraru la momentul stabilirii bugetului judeţean pe anul în curs.Asociaţia Intercomunitară a fost văzută de mulţi primari drept o modalitate de apropiere a preşedintelui Victor Moraru, unul dintre membri de frunte ai PSD Ialomiţa, de primarii care nu l-au susţinut în campania electorală din 2016. O împrietenire pe bani publici şi o finanţare cu precădere a localităţilor cu primari social-democrat, negată de Moraru ori de câte ori a avut ocazia.Primele finanţări arată însă că partizanii scenariului finanţărilor pe criterii politice nu s-au înşelat. Consiliul Judeţean Ialomiţa a anunţat primii „câştigători” ai fondurilor publice, şapte comune ialomiţene ce vor primi fonduri pentru proiecte locale.Comuna Drăgoeşti şi comuna Săveni iau bani pentru amenajarea unor drumuri locale, localităţile Jilavele şi Traian îşi fac terenuri de mini-fotbal iar în Giurgeni se vor amenaja trotuare pe marginea drumului naţional ce străbate localitatea. âCele cinci comune sunt conduse de primari PSD iar comuna Perieţi, cu primar ALDE, primeşte finanţare pentru achiziţia de pubele de gunoi ce vor fi distribuite ulterior gratuit familiilor din localitate.Ca să mimeze totuşi echidistanţa politică, la banii publici judeţeni a fost acceptată şi localitatea Roşiori, condusă de primar PNL, aici banii publici judeţeni urmând a acoperi cheltuielile cu reparaţia acoperişului Primăriei.Şi în acest caz există însă o legătură cu instituţia publică judeţeană, consilierul liberal Valentin Marius Cristea fiind fratele lui Nicu Cristea, primarul comunei Roşiori, localitate intrată şi ea pe lista privilegiaţilor cu fonduri judeţene.
Alţi primari PSD – ALDE aşteaptă în joc de glezne
Consiliul Judeţean Ialomiţa anunţă că nu se opreşte aici cu finanţările. Preşedintele Victor Moraru anunţă că lista rămâne deschisă. Aceştia chiar îi îndeamnă pe primarii localităţilor ialomiţene să nu ezite în a solicita cota de 200.000 lei alocată individual membrilor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară.În cărţi pentru alocaţiile bugetare sunt în acest moment municipiul Feteşti (primari PSD) cu un proiect de amenajare a două străzi din cartierul Feteşti – Gară, oraşul Amara (primar PSD, localitate condusă până în 2016 chiar de Victor Moraru) şi oraşul Căzăneşti (primar ALDE).
Citește și:
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News




_4f88515c25_a3b9209761.webp)






