Bogdan Aurescu, vizită oficială în SUA: Ridicarea vizelor pentru români, pe agenda discuțiilor

Bogdan Aurescu, vizită oficială în SUA: Ridicarea vizelor pentru români, pe agenda discuțiilor
Ministrul de Externe discută despre ridicarea vizelor pentru români, într-o vizită oficială la Washington
Ministrul de Externe discută despre ridicarea vizelor pentru români, într-o vizită oficială la Washington. Bogdan Aurescu și Antony Blinken, secretarul de stat al Statelor Unite, au susținut o conferință de presă comună. Cei doi oficiali au pe agenda întâlnirii și consolidarea parteneriatului dintre cele două țări.
"Este o plăcere să îl primesc pe domnul Bogdan Aurescu aici. Bine ați venit la Departamentul de Stat!", a afirmat Antony Blinken, secretarul de stat al SUA.
Ministrul român de Externe susține că, pe agenda discuțiilor cu oficialul american, se află inclusiv ridicarea vizelor pentru călătoria în Statele Unite.
"Mă voi referi, bineînțeles, și la obiectivul de mare importanță pentru cetățenii români, și anume accederea României în programul Visa Waiver (...) în scopul identificării modalităților de a înregistra un progres concret pe acest dosar", a afirmat ministru român de Externe.
Cei doi oficiali spun că discuțiile vizează și consolidarea parteneriatului strategic dintre România și SUA.
"Vom discuta despre continuarea consolidării cooperării noastre excelente în domeniul cooperării politice și de securitate. Domnule secretar de stat, dragă Tony, SUA poate conta pe România, care este unul dintre cei mai puternici aliați și parteneri ai SUA, la nivel european și transatlantic. Iar România poate conta pe Statele Unite", a transmis Aurescu.
"Statele Unite și România sunt aliați puternici în cadrul NATO. Avem un parteneriat strategic", a arătat, la rândul său secretarul de stat al SUA, Antony Blinken.
Pe agendă se află și alte teme, cum ar fi dezvoltarea cooperării în domeniul economic și energetic. Vizita oficială a ministrului Aurescu are loc în condițiile în care anul viitor vom marca 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite.
Sursa: Realitatea Din PNL
Citește și:
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News











