Alocațiile vor CREȘTE de la 1 septembrie. Ce procent au stabilit guvernanții

Alocațiile vor CREȘTE de la 1 septembrie. Ce procent au stabilit guvernanții
Violeta Alexandru a precizat că la realizarea proiectului s-a consultat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor și ai Ministerului Justiției
Ministrul Muncii - Violeta Alexandru a introdus pe ordinea de zi a ședinței de Guvern, miercuri seara, proiectul de hotărâre cu privire la dublarea alocațiilor. Aceasta a făcut propunerea ca alocațiile să crească de la 1 septembrie 2020.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a prezentat, miercuri, în ședința de Guvern, proiectul de Ordonanță de Urgență care prevede majorarea alocațiilor. Potrivit noii legi adoptate de Parlament, acestea trebuie majorate cu 300 de lei copiii între 2 și 18 ani și cu 600 de lei pentru cei între 0 și 2 și pentru copiii cu dizabilități de la 0 la 18 ani.
„Calendarul pe care îl propun pentru a avea suportul necesar în bugetul pe anul acesta și cel pentru anii viitori ar fi următorul: o creștere de 20% de la 1 septembrie anul acesta, iar următoarele creșteri să fie făcute etapizat, de două ori pe an, anul viitor la 1 ianuarie și 1 iulie, cu câte 20%, și la fel în 2022”, a declarat ministrul Muncii.
Violeta Alexandru a precizat că la realizarea proiectului s-a consultat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor și ai Ministerului Justiției.
Sursa: Realitatea Din PNL
Citește și:
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News











