În ultimele 24 de ore, forțele de ordine au acţionat pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, precum și pentru prevenirea şi limitarea infectării cu virusul Covid-19.
În cadrul activităților au fost verificate 807 persoane, precum și 15 mijloace de transport în comun.
În cursul zilei de ieri au fost verificate 28 de societăți comerciale, unde poliţiştii şi reprezentaţii celorlalte structuri cu care s-a acţionat în sistem integrat au transmis reprezentanţilor agenţilor comerciali să ia măsuri pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului, a programului și modului de organizare, în funcție de specificul activității comerciale desfășurate.
Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii ialomițeni au aplicat 82 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 8.500 de lei, după cum urmează:
– 62 de sancţiuni, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală;
– 18 sancţiuni, persoanelor identificate că nu au respectat restricţiile privind deplasarea/libera circulaţie (în intervalul orar 22.00-05.00).
– 2 sancțiuni în valoare de 3000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de izolare la o adresă declarată, în cazul a 2 persoane de 18 și 34 de ani, din comuna Bordușani, care nu au respectat măsura carantinării la domiciliu, conform obligațiilor la revenirea pe teritoriul României din străinătate
Sursa: Realitatea de Ialomita