btroz

Primăria Slobozia s-a săturat de reclamaţiile venite de la cetăţenii deranjaţi de mirosurile pestilenţiale de la actualele „toalete ecologice” şi a decis să pună în locul lor toalete containerizate racordate la reţeaua de canalizare.

Mizerabile, fără sursă de alimentare cu apă şi un pericol pentru sănătatea celor care le folosesc, aşa se prezintă cele mai multe dintre actualele toalete publice amplasate în mai multe puncte din municipiul reşedinţă de judeţ. Deşi pe hârtie ele sunt curăţate ori de câte ori este nevoie, pe teren situaţia se prezintă cu toul altfel: toaletele din plastic au porţiuni mari sparte, nu există chiuvete pentru igienizarea mâinilor şi, mai grav, nu sunt legate la reţeaua de canalizare a oraşului. Zilele caniculare le transformă în locuri unde nu se poate respira, disgraţioase şi imposibil de folosit, oamenii alegând de multe ori tufişurile din parcuri ca alternativă.

Conducerea Primăriei Slobozia a renunţat la ideea realizării unor toalete publice la nivel european când şi-a dat seama că nu are bani suficienţi pentru construirea lor. După ce aprobaseră în primăvară o sumă consistentă pentru realizarea unui studiu de fezabilitate (80.000 lei) pentru WC-uri publice ce urmau a fi amplasate în mai multe puncte din Slobozia, consilierii municipali au fost de acord ca suma de 100.000 lei să fie transferată la DADP (Direcţia de Administrare a Domeniului Public), entitate ce va trebui să folosească banii pentru cumpărarea de toalete ecologice.

„Aceste toalete ce vor fi achiziţionate vor fi date în administrare DADP, este vorba de nişte containere cu mai multe cabine.”, a precizat primarul Adrian Mocioniu. Din informaţiile furnizate consilierilor, acestea vor fi livrate de o firmă din ţară şi vor avea în dotare inclusiv o zonă pentru igienizarea mâinilor, lucru ce lipseşte din actualele toalete publice, adevărate „bombe” pline de mizerie şi fecale.

 

Articolul precedentZero lei atraşi de Consiliul Judeţean Ialomiţa prin PNDL 2
Articolul următorTuriştilor ţepuiţi de Terra Tourism li se cer impresii din vacanţă!