Proprietarul unui teren de 120 mp din Slobozia s-a trezit că în acte Primăria Slobozia are drept de proprietate pe curtea sa.

Primăria Slobozia şi-a intabulat în 2015 un drept de proprietate pe un teren care nu-i aparţine. De un an de zile proprietarul imploră Primăria să intre în legalitate dar este dus cu vorba de specialiştii instituţiei.

Un cetăţean din municipiul Slobozia se străduieşte inutil de un an de zile să înduplece Primăria Slobozia să-i respecte dreptul de proprietate dar până acum s-a lovit doar de promisiuni neonorate.

O nouă amânare s-a produs la ultima şedinţă de Consiliu Local, atunci când primarul Adrian Nicolae Mocioniu şi-a retras în ultimul moment proiectul de hotărâre de pe ordinea de zi!

Proprietar fără proprietate!

Corneliu Grigore este omul care are o problemă administrativă pe care conducerea Primăriei Slobozia nu vrea să o rezolve deşi instituţia este cea care a provocat întreagă dispută legată de proprietatea omului.

Bărbatul deţine o suprafaţă de teren de 120 mp pe strada Dorobanţi din municipul Slobozia, teren atribuit pe baza unui schimb aprobat prin HCL Slobozia nr. 96 din 28.05.2004 şi pentru care deţine titlul de proprietate cu nr. 001991/01100.

Terenul a făcut obiectul unui contact de închiriere şi în anul 2018 omul a decis de comun acord să încheie un contract de vânzare-cumpărare cu chiriaşul. Drept pentru care a avut nevoie de un extras de informare de la Oficilul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ialomiţa, instituţie ce i-a emis documentul în baza cererii 44655 din 6.06.2018. Atunci a constatat cu stupoare că pe terenul pe care era proprietar de 14 ani şi pe care plăteşte anual impozit este intabulat drept proprietar UAT Slobozia!

Documentul care atestă că Primăria Slobozia şi-a declarat din 2015 drept de proprietate pe un teren cedat din 2004!

Înscrierea dreptului de proprietate şi alte drepturi reale s-a făcut în data de 4.06.2015, adică la mai bine de un deceniu distanţă faţă de momentul în care UAT Slobozia renunţase la teren!

Lupta cu morile de vânt

Cum era normal, Corneliu Grigore a mers la Primăria Slobozia pentru explicaţii şi pentru ca instituţia să intre în legalitate iar el să se bucure de drepturile legale cuvenite prin titlul de proprietate. Cum se întâmplă de fiecare dată când o instituţie publică este în abatere a primit pe loc ca rezolvare o amânare, mai exact asigurări verbale că problema va fi rezolvată până la sfârşitul anului 2018.

„Cum acest lucru nu s-a întâmplat, în data de 18.02.2019 am solicitat în scris Primăriei Municipiului Slobozia să-mi comunice situaţia documentaţiei în vederea rectificării Cărţii Funciare şi mi s-a eliberat în data de 28.02.2019 o adeverinţă prin care să solicit OCPI Ialomiţa înscrierea dreptului de proprietate, conform titlului de proprietate pe care îl deţin.”, explică proprietarul.

Bucuros că scapă de problemă, omul a primit o veste proastă de la OCPI Ialomiţa care i-a comunicat că va trebui să obţină din partea Primăriei Slobozia o declaraţie dată pe cale amiabilă de rectificare a cărţii funciare, în formă autentică notarială.

Pasat din nou în ograda Primăriei, Corneliu Grigore a primit din nou promisiuni că în şedinţa de Consiliu Local programată la sfârşitul lunii aprilie un proiect de hotărâre va fi emis iar eroarea gravă comisă de instituţie se va înlătura.

Aţi ghicit, o nouă păcăleală căci proiectul mult aşteptat a fost retras în ultimul moment de pe ordinea de zi de iniţiator, primarul Adrian Nicolae Mocioniu.

Conducta din capul comisiei de urbanism

Proiectul de hotărâre prin care primarul era delegat de consilierii locali să meargă la notariat pentru a semna o declaraţie prin care să admită că Primăria Slobozia şi-a intabulat în mod ilegal dreptul de proprietate pe un teren privat avea nevoie de avizul comisiilor de specialitate.

Unul primit pozitiv de la Comisia Juridică, cea care a înţeles rapid ce prostie comiseseră cei din Primărie, dar unul negativ din partea comisiei de Urbanism, condusă de celebrul Sorin Brânză.

Consilierii din comisie au invocat din amintiri că pe terenul de 120 mp ar trece o conductă a URBAN SA Slobozia şi acest motiv a fost suficient pentru a cere respingerea solicitării proprietarului.

Fără ca măcar unul dintre cei din comisia de urbanism să meargă la faţa locului şi să constate că respectiva conductă trece prin faţa gardului de delimitează proprietatea!

Şi chiar dacă ar fi trecut conducta fix prin mijlocul terenului, asta nu dă dreptul Primăriei Slobozia să-şi intabuleze dreptul de proprietate pe un teren care aparţine altcuiva.

„Sunt dezamăgit de modul în care m-au tratat cei de la Primăria Slobozia într-o problemă în care sunt sută la sută vinovaţi. Mai este puţin şi se face un an de zile de când refuză să repare greşeala făcută iar aceste amânări nu fac decât să mă împiedice să vând un teren pentru care deţin titlu de proprietate şi pentru care aceeaşi instituţie îmi încasează an de an impozit.”, a spus dezamăgit proprietarul terenului de 120 mp situat în zona blocurilor MB din estul municipiului Slobozia.

 

 

 

Articolul precedentUnirea Slobozia în cădere liberă: doar un egal pe teren propriu cu modesta Agricola Borcea!
Articolul următorÎncă o „promisune” marca PSD: am putea avea pasaj la Drajna abia în 2022!