Până la ora 16.00 în Ialomița au votat 33,43% dintre alegători. În cifre asta se traduce în 76.900 de votanți din cei 229.556 alegători înscriși pe listele electorale.

Dintre alegătorii care și-au explicat opțiunile 8628 de cetățeni au votat pe listele suplimentare iar pentru 756 dintre ei a fost solicitată urna mobilă. În Ialomița sunt organizate 220 de secții de votare.

La această prezentă se preconizează o victorie a PSD, care reușește să își mobilizeze mult mai bine electoratul. În ultimele două săptămâni de campanie electorală liderii PSD s-au concentrat cu precădere pentru mobilizarea primarilor. Strategia pare să funcționeze, liderii partidului fiind încrezători că vor reuși să depășească PNL ca număr de voturi.

Liberalii se bazează pe aportul votanților PMP și ai USR dar nu exclud să primească procente semnificative de la votanții ALDE. În Ialomița ALDE este încă într-o strânsă colaborare cu PSD, partidul  deținând funcția de vicepreședinte al CJI.

Matematic, PNL ar putea obține mai multe voturi dar prezența scăzută indică faptul că votanții candidaților ieșiți din cursă nu se înghesuie să iasă la vot.

Articolul precedentUnirea Slobozia trece cu bine de ultima deplasare a anului și rămâne invincibilă
Articolul următorȘtefan Mușoiu, președinte executiv PSD Ialomița, atac la președintele României: “Am votat cu singurul candidat român de pe buletinul de vot”