De mai bine de un an CNAIR se chinuie să reabiliteze podul peste râul Ialomița, situat pe DN 21, la kilometrul 89.
De la rezilierea contractului de lucrări încheiat în februarie 2018 cu SC Construcții Feroviare Drumuri și Poduri SRL , Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) n-a reușit să selecteze un alt constructor. Autoritățile locale și centrale își încrucișează mâinile pe piept și se minunează de starea de fapt, considerând-o un mister de nedezlegat. În realitate, cauza pentru care constructorii evită lucrarea este foarte simplă: incompetența și nesimțirea instaurate în instituție de ministrul Cuc (foto).
Proiect greșit, făcut din birou
Ministrul Cuc, un clown care apare la televizor și rupe ostentativ contracte pedepsind astfel constructorii, este acela care a indus în instituțiile subordonate nesimțirea ca politică publică. Așa s-a întâmplat și în cazul podului de la Slobozia.
După preluarea amplasamentului de la autoritatea contractantă, constructorii au constatat că există mari diferențe între proiectul tehnic și situația din teren. Inginerul Iulian Ciobanu a rezumat câteva dintre deficiențe: nu erau prinse lucrări de cămășuire a culeelor (picioarele situate pe maluri), fasciculele care susțin tablierul podului erau rupte, erau prevăzute lucrări de amplasare a unor palplanșe cu înălțimea de 10 metri într-o zonă unde înălțimea maximă este de doar 5 metri.
Toate aceste deficiențe au fost semnalate de constructor, dar CNAIR n-a considerat că trebuie să suplimenteze valoarea lucrărilor și să facă un proiect suplimentar. „Specialiștii” lui CUC au emis un ordin de suplimentare a lucrărilor, ceea ce confirmă observațiile constructorului și ale dirigentului de șantier, dar au cerut firmei să execute lucrările suplimentare din bani proprii. CNAIR a dat dispoziție de șantier pentru modificare proiectului de execuție, dar nu a pus la dispoziție antemăsurători, deviz și proiect pentru lucrări suplimentare.
Constructorul a avansat ideea de a finanța proiectarea, iar CNAIR să scoată la licitație lucrările suplimentare. Din nou „specialiștii” lui CUC au refuzat soluția și au insistat ca firma să se descurce cu tariful licitat și să își asume termenul de finalizare din contract, lucru imposibil de realizat. În aceste condiții, deși au investit peste 200.000 de lei în organizarea de șantier și materiale, constructorii au decis să abandoneze lucrarea. În noiembrie 2018 CNAIR a reziliat unilateral contractul, invocând culpa constructorului. Firma a acționat în judecată CNAIR solicitând rezilierea contractului din culpa autorității contractante. Procesul se derulează la Tribunalul Constanța.
Conducta de gaze atârnată de pod – bombă neamorsată!
Bomboana pe coliva acestei afaceri o pune tot inginerul Ciobanu, reprezentatul constructorului, care dezvăluie o mostră de incompetență și nepăsare din partea CNAIR:
„Dumnezeu, cu mila Lui ține podul ăsta în picioare. Să vă explic de ce. Dincolo de starea ancorelor, am descoperit la preluarea amplasamentului că pe parapetul podului este prinsă o conductă de gaze cu diametrul mare. Asta nu era în proiect și nu erau prevăzuți bani pentru devierea coloanei. Cei de la CNAIR mi-au spus să nu mai facem documente că se ocupă ei de toate. Abia când au scos din nou la licitație lucrarea au alocat bani pentru devierea acestei conducte. Podul ăsta este o structură elastică. Cum au putut să atârne conducta de gaze în halul ăsta nu pricep. Lucrez de mai bine de 30 de ani ăn construcția de poduri dar n-am mai văzut așa ceva. Este risc mare de explozie…. Cum puteam să ne asumăm noi o asemenea cârpeală? Cine ar fi răspuns în cazul unei tragedii”?
Dezvăluire lui Ciobanu sunt confirmate de documentele aferente licitației din iulie 2019. Conform devizului de lucrări (vezi foto) CNAIR a inclus în devizul estimativ suma de 125.000 de lei pentru relocarea utilităților.
Adică a conductei de gaze, care riscă să arunce oricând podul în aer. Podul se poate prăbuși datorită pierderii capacității portante. Aceasta este concluzia inginerului Ciobanu și aceasta poate fi cauza pentru care firmele de construcții refuză să lucreze după un proiect făcut de mântuială, care pune în pericol viața oamenilor. Ciobanu susține că este nevoie de un pod nou, cu patru benzi de circulație, care să preia traficul către autostradă. Actualul pod, chiar și consolidat după toate regulile, nu poate face față valorilor de trafic crescute și, în special, traficului greu.