Victor Moraru, preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, se laudă cu fotografii ale podului finalizat dar amână în scop electoral inaugurarea lucrării aşteptată de aproape 8 ani de localnici.

Consiliul Judeţean Ialomiţa ţine de trei săptămâni închis podul de la Dridu deşi acesta a fost finalizat de constructori. Motivul: el trebuie inaugurat cu fală electorală de Daniel Suciu, vicepremierul României!

Podul de la Dridu, distrus de incompetenţa autorităţilor judeţene şi aflat în reabilitare de aproape 8 ani, a fost în sfârşit terminat de al treilea rând de constructori ce s-au perindat pe şantier.

Localnicii obligaţi de atâta amar de vreme să ocolească zilnic zeci de kilometri pentru a trece de pe un mal pe celălalt al râului Prahova nu se pot însă bucura de pod. Preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa a decis să nu vadă picior de trecător ori urmă de maşină pe pod până ce acesta nu va fi inaugurat cu fală de înalţi reprezentanţi ai Guvernului României.

Şi cum podul a fost gata înaintea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare iar cetăţenii cu drept de vot ar fi uitat cine le-a adus accesul pe podul interzis în ultimii 8 ani, Victor Moraru, şeful instituţiei, a amânat darea în folosinţă a lucrării.

Motivul este simplu, pamblica inaugurală trebuie tăiată chiar de Daniel Suciu, vicepremierul României şi ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, pentru ca miile de votanţi din zonă să nu uite duminica viitoare pe cine să pună ştampila „Votat”.

Social-democraţii îl aşteptau chiar pe Liviu Dragnea să treacă primul peste podul de la Dridu dar din ultimele informaţii el şi-a modificat programul pentru astăzi şi nu mai poate ajunge la evenimentul mutat de la ora 11.00 la ora 14.00 special pentru el.

Lucrarea de la Dridu şi-a triplat valoarea iniţială şi pentru a fi redat circulaţiei podul a fost nevoie de fonduri venite de la bugetul de stat prin PNDL 2 iar nota de plată a ajuns la peste 10,4 milioane lei.