Luni, 13 mai, o locuință din comuna Drăgoiești a luat foc. Incendiul s-a declanșat în jurul orei 09.45. Pompierii de la Detașamentul Urziceni au intervenit cu două autospeciale și 15 subofițeri, sprijiniți de 3 pompieri civili de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al localității.

Incendiul a fost lichidat în jurul orei 11.30. În urma sa au ars cca. 60 mp de acoperiș din lemn, 2 camere cu mobilierul aferent și bunuri electrocasnice. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la o lampă cu combustibil lichid lăsată nesupravegheată.

S-au salvat și protejat, în urma intervenției, bunuri materiale în valoare de aproximativ 30.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la circa 10.000 lei. Două persoane de sex feminin, în vârstă de 78 ani, respectiv 61 ani, care au suferit atacuri de panică, au avut nevoie de asistență din partea echipajului SMURD, însă ele au refuzat transportul la spital, informează ISU Ialomița.

Bărbat căzut în fântână

Un bărbat în vârstă de 44 de ani a căzut într-o fântână adâncă de 10 metri. Incidentul a avut loc marți, 14 mai, în comuna Balaciu, informează ISU Ialomița. Operațiunile de salvare au fost îngreunate de vizibilitatea scăzută. Omul a primit îngrijiri de la medicul de pe ambulanța prezentă la fața locului și nu a necesitat transportarea la spital.

Articolul precedentÎn afacerea Clean Tech Garda de Mediu nu prea face de gardă
Articolul următorPodul de la Dridu este finalizat dar ţinut închis din motive electorale