Patru maşini implicate într-un accident pe A2. Un copil şi un adult au ajuns la spital

Patru maşini implicate într-un accident pe A2. Un copil şi un adult au ajuns la spital
4 autoturisme și 12 persoane au fost implicate într-un accident rutier pe Autostrada A2 la km 148, în județul Ialomița
4 autoturisme și 12 persoane au fost implicate într-un accident rutier pe Autostrada A2 la km 148, în județul Ialomița.
La locul evenimentului au ajuns două echipaje de salvatori din cadrul Stației de pompieri Fetești cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. În sprijinul acestora a intervenit și un echipaj al SAJ.
În urma accidentului rutier au rezultat două victime, un adult și un copil minor în vârstă de aproximativ 12 ani, conștiente, cooperante și neîncarcerate, care au fost monitorizate de echipajele medicale aflate la locul intervenției, ulterior fiind preluate și transportate la Spitalul Municipal Fetești.
Șase accidente rutiere au avut loc luni dimineața pe Autostrada A2, toate pe sensul spre litoral. Traficul se desfășoară cu dificultate.
Sursa: Realitatea de Ialomita
Citește și:
- 08:00 - Traian Băsescu avertizează populația: „Avem două războaie care se află la distanțe mici!”
- 07:58 - Guvernul caută variante pentru a stabiliza prețul la pompă
- 07:55 - Război în Orientul Mijlociu. Noapte de foc în regiune: rachetă interceptată la Doha, raiduri israeliene în sudul Libanului
- 07:52 - Cinci morți într-un incendiu la o rafinărie în Mexic
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News











