Ministerul Finanţelor obligă Slobozia să deszăpezească şi în acest an cu lopata

La Slobozia se va deszăpezi şi în această iarnă cu utilaje de împrumut, angajaţii DADP şi cu beneficiarii ajutorului social.

Acordul de împrumut prin leasing nu a fost obţinut la timp şi municipalitatea este nevoită să se descurce ca şi până acum cu utilaje de închiriat. Ministerul Finanţelor, notificat încă din iunie, nu a emis nici până în prezent avizul necesar.

Municipiul Slobozia rămâne şi în această iarnă fără utilaje performante de deszăpezire. Deşi pe plan local temele s-au făcut ca la carte şi la timp, întreaga procedură s-a blocat, exact ca în urmă cu un an, la Ministerul Finanţelor.

Pentru cumpărarea utilajelor specifice operaţiunilor desfăşurate pe timp de iarnă, cei din Primăria Slobozia au găsit soluţia finanţării prin leasing pe o perioadă de cinci ani.

Numai că pentru obţinerea documentelor de leasing este obligatoriu ca Ministerul Finanţelor să emită avizul privind gradul de îndatorare. În 2017 procedura birocratică a împins lucrurile până în luna octombrie şi nu mai era timp ca achiziţia şi primirea utilajelor să se încheie până în ultima zi a anului trecut.

Mai mult, Valeriu Roşca, proaspăt numit director al DADP (Direcţia Administrare a Domeniului Public) Slobozia, nu a fost de acord cu lista de utilaje aprobată de consilierii municipali şi întreaga procedură a fost anulată.

„Am renunţat la lista iniţială, a fost o decizie personală, nu am fost de acord cu utilajele ce nu erau adaptate la situaţia din Slobozia. Erau inutile camioane 8×4 şi 6×4, prea mari pentru străzile din municipiu.”, explică şeful DADP.

S-a trecut la întocmirea unei noi liste, de data aceasta cu utilaje adaptate operaţiunilor de deszăpezire în regim urban şi valoarea totală a ajuns la 6,027 milioane lei, la care din bugetul local s-a alocat suma de 773.800 lei.

Este vorba de trei tractoare multifuncţionale pentru deszăpezire cu remorcă, plug şi sărăriţă auto-încărcabilă, un încărcător frontal cu freză direcţională pentru zăpadă pentru încărcarea zăpezii direct în camion, două buldoexcavatoare cu lamă, două mini-încărcătoare frontale cu accesorii, un camion multifuncţional de 18 tone şi trei autoutilitare cu lamă şi benă pentru sare.

Cum îşi bate joc de comunităţile locale Ministerul de Finanţe 

Consilierii municipali au aprobat în luna martie noul plan de investiţii şi DADP a înaintat în iunie dosarul spre avizare Ministerului Finanţelor. Şi de atunci s-a tot aşteptat întrunirea comisiei de specialitate abilitată să ofere izbăvitoarea undă verde pentru demararea procedurii de achiziţie prin leasing financiar garantat de bugetul local.

„Am încercat de mai multe ori să aflăm unde a ajuns documentaţia noastră dar la Minister nu poţi să intri, este foarte complicat. Dacă vrei să discuţi cu cineva nu te lasă de la poartă şi nu coboară nimeni să-i spui ce problemă ai, toată documentele le laşi la registratură şi din acel moment doar aştepţi.”, explică cei de la DADP cum „colaborează” cu Ministerul Finanţelor.

Cum vara a fost lungă şi plină de concedii bugetare plătite generos cu vouchere de vacanţă, timpul s-a scurs nemilos şi mult-aşteptatul aviz nu a sosit nici până în ziua de astăzi.

„Tot ce am aflat a fost că acea comisie nu s-a întrunit. Şi dacă s-ar întrunit acum şi ne-ar da avizul nu mai avem ce face cu el, este prea târziu, nu avem cum să închidem procedura în termen, banii trebuie cheltuiţi până la 31 decembrie. Asta e, ne descurcăm cum putem.”, spune cu amărăciune directorul DADP.

Valeriu Roşca a evitat să comenteze modul în care Ministerul Finanţelor înţelege să sprijine acele comunităţi locale ce intenţionează să facă astfel de achiziţii pentru că este conştient că va ajunge din nou la mâna funcţionarilor de acolo în 2019, atunci când va relua totul de la zero.

Până atunci, iarna ce va să vină va fi întâmpinată tot cu utilajele vechi din dotare, insuficiente şi depăşite tehnic, „cârpite” cu pluguri şi lame. În cazul unor cantităţi mari de zăpadă se va merge ca şi până acum pe varianta utilajelor de închiriat de la societăţile comerciale din Slobozia dispuse să le pună contracost la dispoziţia Primăriei.

 

Articolul precedentDSVSA Ialomița refuză plata despăgubirilor pentru porcul unei femei din Fetești
Articolul următorDragnea a cerut în instanță suprimarea unui ziar, în 2008