Ruina fostului conac Bolomey va înghiţi în următorii cinci ani 4,6 milioane euro, fonduri nerambursabile.

Reabilitarea conacului Bolomey din comuna ialomiţeană Cosâmbeşti se ridică la 21,8 milioane lei, echivalentul a 4,6 milioane euro! Clădirea este o ruină abandonată de trei decenii de autorităţile judeţene.

Milioane de euro, fonduri europene, vor fi îngropate în reabilitarea unei ruine a unui fost conac boieresc ridicat în anul 1898.

Lăsat pradă în ultimii 30 de ani intemperiilor şi hoţilor de către autorităţile judeţene, conacul în care se vor pompa fondurile nerambursabile trebuie să redevină ceea ce-a fost în următorii cinci ani.

Misiune greu de îndeplinit dacă analizăm starea deplorabilă a construcţiei. Pereţii clădirii cu etaj sunt prăbuşiţi în mare parte, acoperiş nu mai există de ani de zile iar întregul „conac” este sprijinit să nu o ia la vale. Clădirea este împrejmuită cu un gard pentru a nu-i răni pe curioşii care ar vrea să-o viziteze.

Te întrebi cine ar investi în reabilitarea unei ruine? Simplu, Uniunea Europeană prin instituţiile româneşti dispuse să cheltuiască aiurea fondurile nerambursabile.

4,6 milioane de euro pentru himera unui conac

Proiectul de finanţare s-a vrut depus iniţial în anul 2016 dar n-a intrat pe lista beneficiarilor pentru că specialiştii Consiliului Judeţean Ialomiţa au întârziat câteva minute peste termenul limită.

Oficialii au redepus documentele şi astăzi Victor Moraru, preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, şi Gabriel Muşat, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională 3 Sud Muntenia, au semnat contractul de finanţare pentru „Reabilitarea monumentului istoric şi de arhitectură Conacul Bolomey”.

Investiţia se vrea a fi un viitor punct de atracţie mai ales pentru turiştii care vizitează România navigând pe Dunăre, deşi între locaţia conacului şi primul port ialomiţean este o distanţă de peste 60 kilometri.

Conacul ridicat în anul 1898 este din anul 2003 în administrarea Muzeului Judeţean Ialomiţa, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Ialomiţa.

Clădirea abandonată nu primeşte fonduri de ani de zile şi singura tentativă de a o reabilita, atunci când încă nu se distrusese aproape în totalitate, s-a soldat cu un eşec.

Intrat în anul 1997 într-un program naţional de restaurare al Minsterului Culturii, la conacul Bolomey s-au făcut lucrări de reabilitare în anul 2001 dar acestea au fost rapid sistate din lipsă de fonduri şi de atunci clădirea se dărâmă sub indiferenţa autorităţilor judeţene.

 

Articolul precedentTeodorovici vrea să umple țara de panouri publicitare cu sigla guvernului
Articolul următorVremea probabilă cu părerolologul V. Moraru, reprezentatul României la Comitetul Regiunilor