Polițiștii au reținut în cursul zilei de ieri doi hoți veniți la furat în stațiunea Amara.
Echipa constituită din polițiști din cadrul Poliției Orașului Amara și luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale s-au deplasat cu operativitate la fața locului, în scopul identificării și prinderii în flagrant a făptuitorilor.
Astfel, polițiștii au pătruns în imobilul vizat, unde au prins în flagrant o persoană, în vârstă de 30 ani, în timp ce încerca să identifice bani sau alte obiecte de valoare, în scopul însușirii fără drept.
În urma extinderii cercetărilor, anchetatorii au stabilit faptul că la săvârșirea infracțiunii ar fi participat și un bărbat de 31 de ani, din județul Călărași, identificat în apropiere de locul indicat.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat, cercetările fiind continuate pentru documentarea întregii activități infracționale a persoanelor bănuite.