HCM Slobozia păstrează porţile deschise pentru micuţele handbaliste

Centrul pentru Copii şi Juniori înfiinţat de HCM Slobozia a primit în primele săptămâni 32 de copii dar selecţia va fi una continuă pentru fetiţe începând cu vârsta de 8 ani. Proiectul este unul pe termen lung şi va avea finalitate peste opt ani.

HCM Slobozia a înfiinţat un Centru pentru Copii şi Juniori şi în doar câteva săptămâni s-au înscris copii născuţi în 2010 şi 2011 urmând ca până la finalul anului să fie finalizate două grupe, 2009 şi 2010, la ultima grupă urmând a fi primite şi fetele născute în 2011.

În fiecare an la handbal vor fi primiţi copii de la 8 ani ce vor parcurge toate etapele până vor ajunge la 18 ani la nivel de Junioare 1.

Şeful coordonator al Centrului este Gheorghe Covaciu, antrenorul echipei de senioare, ajutat de către Alexandru Ivan, profesor de educaţie fizică la Liceul Pedagogic, antrenorul micuţelor handbaliste la momentul de faţă.

Lista înscrierilor este deschisă, iar părinţii fetelor ce vor să joace handbal sunt invitaţi să vină pentru a afla detalii la sala „Andreea Nica” din incinta Complexului Sportiv Municipal Slobozia. Foarte important, HCM Slobozia anunţă că nu vor fi percepute taxe pentru instruire, terenuri de antrenament sau pentru echipament de joc şi prezentare.

Fonduri pentru dotarea Centrului

La nivelul Ministerului Tineretului şi Sportului se derulează un program naţional de utilitate publică prin Direcţiile Judeţene de Tineret şi Sport menit a sprijini logistic cluburile private.

„Am considerat oportună depunerea unui proiect pentru nou-înfiinţatul Centru de Copii şi Juniori. Un program în care am obţinut 76 puncte şi am fost admişi la finanţare cu suma de 7.800 lei.”, anunţă Nicolae Goidea, manager la HCM Slobozia.

Sunt fonduri ce vor fi folosite la cumpărarea materialelor sportive pentru Centrul de Copii şi Juniori. Vor fi achiziţionate inele de coordonare, jaloane, veste de departajare, mingi, într-un cuvânt tot ce este nevoie ca materiale pentru pregătirea de specialitate în handbalul juvenil.

Finanţarea Centrului de Copii şi Juniori se face doar din surse private pentru că la momentul aprobării bugetului echipei de handbal pe anul acesta nu era încă înfiinţat.

Echipe de handbal juvenil în judeţ

Proiectul este unul amplu şi ambiţios, cu finalitate peste 8 ani. Există obiective intermediare legate de Centre similare la nivel judeţean în localităţile ce au săli de sport.

„Încercăm o colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi acolo unde sunt săli de sport ne dorim să se înfiinţeze echipe şi împreună să facem un campionat de handbal la nivel de judeţ. Ar fi benefic atât pentru copiii care vor să facă sport în general dar şi pentru fetele care-şi doresc o carieră profesionistă în handbalul feminin.”, explică Nicolae Goidea.

În aceste zile se lucrează şi la înfiinţarea unui Asociaţii Judeţene de Handbal din care să facă parte CSŞ Slobozia, CSM Slobozia şi HCM Slobozia, entitate prin care să se organizeze în Ialomiţa competiţii destinate copiilor şi juniorilor.

 

 

 

 

 

Articolul precedentRevolta clanului Manivelă
Articolul următorPlatforme pentru colectarea selectivă a deșeurilor la Slobozia