La mai bine de 7 ani de la intrarea în vigoare a Legii 211/2011, la Slobozia a fost demarat un proiect pilot pentru modernizarea platformelor pentru colectarea deșeurilor.

Proiectul este finanțat din bugetul local deși operatorul Polaris M Holding SA își asumase prin contractul de concesiune a serviciului modernizarea platformelor.

Colectare selectivă după 7 ani

Legea 211/2011 privind regimul deșeurilor obliga municipiile ca începând cu anul 2012 să organizeze colectarea selectivă a deșeurilor pe minim 4 fracții. La Slobozia prevederea a fost facultativă, căci administrațiile PSD nu s-au sinchisit prea tare de această prevedere legală.

În anul 2014, Primăria Slobozia a organizat o licitație pentru concesionarea serviciului de salubrizare. Caietul de sarcini făcut cu dedicație pentru firma Polaris M Holding de la Constanța, patronată de fostul deputat PSD Eduard Martin, nu conținea nicio prevedere despre tipul de colectare a deșeurilor care urma să fie implementat.

În 2015, pentru că Polaris nu putea primi autorizație de mediu care să-i permită să opereze la Slobozia, contractul a fost modificat printr-un act adițional neaprobat de consilieri. Abia în acest act se făcea mențiunea că operatorul va organiza colectarea deșeurilor pe patru fracții, lucru care nu se respectă nici azi.

Polaris primește cadou salubrizarea pentru 49 de ani fără nicio obligație.

Firma Polaris a primit totuși punctaj suplimentar la licitație pentru simplul fapt că s-a angajat să investească bani în modernizarea platformelor într-un timp record – 25 de zile pentru 40 de platforme.

Bineînțeles că termenul nu a fost respectat iar „modernizările” apărute într-un târziu au constat în demolarea pereților înconjurători de la platforme și înlocuirea lor cu un gard de sârmă. Prețul unei astfel de amenajări decontat de Primăria Slobozia din redevență a fost de 3000 de lei/platformă.

Nici un șfanț nu s-a investit în pubele sau infrastructură de colectare selectivă. Platformele nu sunt dotate cu apă curentă, nu sunt racordate la rețeaua de canalizare și nu sunt dezinfectate cu anii. Se încalcă flagrant și fără urmări Ordinul MS nr 119/2014, care are prevederi stricte și clare care la Slobozia nu se aplică.

Proiect pilot de 118.000 lei

Abia în acest an Primăria Slobozia a alocat o sumă infimă pentru modernizarea infrastructurii de deșeuri, deși această investiție trebuia făcută de operatorul Polaris.

Asta pentru că în 2015, prin act adițional, operatorului i s-a prelungit valabilitatea contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare de la 8 ani la 49 de ani!

Potrivit unui comunicat publicat de pagina de Facebook a Primăriei Slobozia, a fost demarat un „proiect pilot”, cu o valoare de 118.000 de lei, care presupune modernizarea a patru platforme de colectare din cele 40 pe care le are municipiul:

Valoarea totală a noilor platforme este de 118.881 lei. Acestea conțin 27 module, repartizate astfel: 6 module la platforma de la Parcul Ialomița și câte 7 module la platformele din celelalte trei locații. Platformele închise vor fi operate tot de către operatorul local de salubritate, respectiv Polaris Holding S.R.L.

Primăria nu are încă o estimare a costului total al investiției și nici un termen de finalizare a acesteia. Se pare că nici valoarea redevenței pe care operatorul este obligat să o plătească nu va fi majorată astfel încât costul investiției să se amortizeze.

În perspectivă, Primăria Slobozia intenționează să investească într-o stație de sortare a deșeurilor care să-i permită să atingă gradul de reciclare de 50% din volumul deșeurilor colectate până în 2020.

Este neclar cum va putea fi atins un asemenea obiectiv din moment de 80% din buget merge la plata salariilor și a cheltuielilor de funcționare a instituțiilor.

Articolul precedentHCM Slobozia păstrează porţile deschise pentru micuţele handbaliste
Articolul următorStrăzile din municipiul Slobozia, cârpite în loc să fie asfaltate