În ultimul meci oficial de pe teren propriu din campionatul Diviziei A la handbal feminin HCM Slobozia a câştigat fără să forţeze, la şapte goluri diferenţă, meciul cu Ştiinţa Bacău.
HCM Slobozia obţine o victorie la pas în faţa Ştiinţei Bacău. Oaspetele ocupă locul 5 în serie şi au dat o replică dârză mai ales în prima repriză.
HCM Slobozia joacă ultimele meciuri din campionat cu gândul la turneul semifinal, primul pas obligatoriu de trecut pentru a obţine mult dorita revenire în Liga Florilor.
La mare distanţă în fruntea clasamentului primei serii din Divizia A, echipa antrenată de Gheorghe Covaciu a abordat relaxată confruntarea cu moldovencele, doar nouă valide şi prezente pe terenul sălii „Andreea Nica”.
HCM Slobozia s-a întrecut în ratări, multe dintre ele venite pe fondul lipsei de concentrare de înţeles având în vedere diferenţa evidentă de valoare dintre cele două echipe.
Ştiinţa Bacău a profitat şi la pauză scorul era strâns, 16 – 15 pentru gazde, cu multe goluri primite de HCM Slobozia. Aproape la fel de multe ca în meciul din Cupa României, atunci când campioana CSM Bucureşti marca în primele 30 minute 16 goluri, cu doar unul în plus.
Preocupate mai mult să nu se accidenteze
HCM Slobozia a bifat primul meci în care le-a avut apte de joc pe toate handbalistele din lot, ocazie perfectă pentru tehnicianul de pe bancă de a le trimite pe rând pe teren. Poate şi de accea jucătoarele au încercat în primul rând să nu se accidenteze şi să fie la capacitate maximă la meciurile importante de la turneul semifinal.
Ştiinţa Bacău a dat primele semne de oboseală fizică în minutul 40, atunci când diferenţa de pe tabelă era de doar două goluri, 20 – 18, şi terenul a început să se încline doar spre poarta oaspetelor.
Intrată în poarta Sloboziei, Bianca Aron scoate şi ea două mingi grele şi pe contraatac extrema Cătălina Sava (6 goluri în meci) nu iartă iar tabela începe să arate şi în goluri diferenţa reală dintre cele două echipe.
Finalul aparţine în totalitate HCM Slobozia, echipă care-şi ia cu trei goluri consecutive la revedere de la spectatori în ceea ce speră a fi fost ultimul meci oficial pe teren propriu din Divizia A, scor final 33 – 26.
HCM SLOBOZIA: Nataşa Savko, Andreea Polocoşer, Bianca Aron – Irina Marchidanu, Alexandra Georgescu (4), Mariana Filip (2), Ana Neagu (1), Raluca Nicolae (1), Andreea Ivan (3), Mouna Jlezi (4), Andryana Naumenko (1), Mihaela Obedeanu (1), Mădălina Toma (4), Loredana Vartic (6), Cătălina Sava (6). Antrenor: Gheorghe Covaciu.
ŞTIINŢA BACĂU: Alexandra Robu, Elena Uricaru – Monica Iştoc (3), Ionela Ciobanu (4), Iuliana Faig (3), Cristina Pădurariu, Anca Grigoriu (1), Crina Croitoru (6), Ioana Manoilă (9). Antrenor: Ion Arsene.