HCM Slobozia a avut o serie de amicale reuşite înaintea meciului oficial cu Dunărea Brăila. În tur, la Slobozia, gazdele s-au impus fără emoţii.

Gloria Buzău s-a impus abia în ultimele minute în meciul de pregătire disputat astăzi pe teren propriu cu HCM Slobozia, una dintre formaţiile favorite la promovarea în Liga Florilor.

HCM Slobozia a pierdut greu cu Gloria Buzău şi arată că se poate lupta de la egal la egal cu o echipă de mijlocul clasamentului în Liga Florilor.

Cu doar şapte jucătoare de câmp şi două în poartă, HCM Slobozia părea a fi victimă sigură în faţa buzoiencelor, locul 7 în prima ligă.

Pregătite de Dumitru Muşi, fostul antrenor de la Slobozia, gazdele s-au văzut încurcate de jocul foarte bun pe faza defensivă al adversarelor. Cu greu şi-au găsit şi drumul spre gol în condiţiile unor intervenţii inspirate ale Nataşei Savko şi Biancăi Aron.

Condusă la pauză la două goluri, 14 – 16, Gloria Buzău a profitat de oboseala acumulată pe finalul partidei de HCM Slobozia şi în ultimele patru minute a reuşit să se impună cu 32 – 29.

„A fost un meci excelent făcut de echipa noastră, am văzut determinare, ambiţie şi dorinţă de victorie din primul şi până în ultimul minut, exact ce-mi doresc de la HCM Slobozia. Sunt mulţumit că am arătat că locul nostru este în Liga Florilor.”, a spus după meci Nicolae Goidea, managerul HCM Slobozia.

Victorie în turneul amical de la Plopeni

Chiar dacă a jucat trei meciuri în trei zile cu un lot de doar 11 handbaliste, HCM Slobozia s-a impus în turneul de la Plopeni la care s-au reunit trei dintre cele cinci echipe ce aspiră cu şanse la promovarea în Liga Florilor, competiţie disputată la sfârşitul săptămânii trecute.

HCM Slobozia a trecut pe rând de Dacia Mioveni (24 – 18), Activ Plopeni (34 – 26) şi Ştiinţa Bucureşti (25 – 22) şi a ocupat cu maxim de puncte primul loc al clasamentului.

Din echipa câştigătoare a Cupei „1 Decembrie” au lipsit accidentatele Irina Marchidanu, Raluca Nicolae, Mariana Filip şi Georgiana Codrea, dar şi Mouna Jlezi, aflată cu naţionala Tunisiei la Campionatul Africii.

Junioarele Ana Maria Neagu şi Naomi Vasile au fost menajate la meciul cu Dacia Mioveni, liderul seriei a treia din Divizia A, dar au fost folosite de antrenorul Gheorghe Covaciu în partida cu Activ Plopeni.

Meciurile de pregătire se vor termina la finalul anului dar HCM Slobozia va disputa joi, 20 decembrie, ultimul meci oficial, în deplasare cu formaţia secundă a Dunării Brăila.

După nouă etape, HCM Slobozia conduce autoritar prima serie din Divizia A şi deşi a pierdut un meci cu Neptun Constanţa păstrează şapte puncte avans în clasament.

 

 

 

Articolul precedentTrei sferturi din veniturile Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia se duc pe plata angajaţilor
Articolul următorADI Ialomița, alianța lui Nilă!