Moraru și mâna lui dreaptă, oameni cu dare de mână!

Deși a venit la Consiliul Județean pe post de mare „expert” în finanțări europene, președintele Victor Moraru își arată limitele în domeniu. Consiliul Județean plătește sute de mii de lei unor firme care ar trebui să facă achiziții publice să ofere servicii juridice sau să scrie cereri de finanțare. Asta în condițiile în care instituția are zeci de angajați plătiți cu salarii babane iar în fruntea lor se află „campionul” fondurilor europene, momentan aflat în mizeria retrogradării.

Asistență juridică de 54.000 de lei

Deși Consiliul Județean Ialomița are în organigramă un compartiment juridic, Moraru preferă să angajeze case de avocatură pentru reprezentarea instituției în instanță. Preferata președintelui este Societatea Civilă și Profesională de Avocați Ceparu și Irimia. Cu această societate Consiliul Județean a încheiat 4 contracte de asistență juridică în valoare totală de 54.000 de lei.

Numai pentru recuperarea așa zisului prejudiciu din dosarul Green Harverst de la Silvian Ciupercă, Moraru a plătit 11.000 de lei. De banii ăștia societatea a întocmit niște puncte de vedere, de fapt niște materiale care conțin opinii juridice. Profitabil!

Compartimentul juridic al Consiliului Județean are în componență nu mai puțin de 7 consilieri juridici, dintre care 3 cu rang superior, 2 cu grad profesional de asistent, 1 consilier debutant și unul principal. Asta potrivit statului de funcții. Salariile acestora variază între 3000 și 6000 de lei. La o medie salarială de 4500 de lei salariile consilierilor juridici, dacă posturile ar fi încadrate complet, ar consuma 31.500 lunar, fără sporuri, tichete de vacanță și alte finețuri salariale.

Consultanță de la PFA -ul lui Mugurel

Contribuabilul Mugurel umflă de la Moraru 60.000 de lei. Contractul a fost semnat în septembrie 2018. De banii ăștia Mugurel Șerban, de loc din satul Ciulnița, prestează niște servicii de natură incertă. Obiectul contractului este foarte îmbârligat: „Contract prestări servicii de consultanță tehnică pentru susținerea activității Serviciului de Investiții și Servicii Publice din Cadrul Consiliului Județean”.

Cu alte cuvinte, poporul plătește lefurile unor funcționari din cadrul Direcției de Investiții și Servicii Publice dar și consultanța lui Mugurel. Pentru amuzament, organizarea Direcției sprijinită de Mugurel pentru 60.000 de lei/an arată cam așa:

 

Statul de funcții la Direcția de Investiții

Altfel, Mugurel e băiat de opoziție, care răspândește pe Facebook postări împotriva lui Dragnea și în favoarea statului paralel. Dar e amic și cu nea Sorin Brânză, pesedist cu ștate vechi.

Mugurel în acțiune (foto facebook.com)

Direcția de Investiții și Servicii Publice înglobează la compartimentul Investiții Publice, potrivit statului de funcții, 6 angajați. Adică 4 consilieri, un referent și un consilier juridic. Costurile cu salariile acestor angajați sar de 20.000 de lei lunar.

Unitatea pentru monitorizarea serviciilor publice are în statul de funcții 2 consilieri (unul cu grad profesional superior și unul cu grad de asistent), a căror leafă trece lejer de 10.000 de lei. Una peste alta, pentru serviciile de consultanță oferite de PFA Mugurel poporul plătește deja circa 30.000 de lei, sumă reprezentând lefurile funcționarilor.

Consultanță în achiziții publice de 381.000 lei

Doi furnizori iau caimacul contractelor de consultanță pentru achiziții publice la Consiliul Județean. Ambii sunt importați de pe lista de contractori ai Primăriei Amara, fostul loc de muncă al lui Moraru.

Este vorba despre Harrison Consulting și Intergoup Engineering, firme care au încasat împreună 381.000 de lei. Ne întrebăm pentru ce iau leafă angajații serviciului de specialitate al instituției, care conform statului de funcții ar trebui să fie vreo nouă.

Nici la capitolul scrierii cererilor de finanțare pentru proiecte finanțate cu bani europeni consiliul județean nu stă mai bine. Schema de personal a serviciului de specialitate prevede 5 posturi. Nu se știe câte  posturi sunt ocupate, căci informația nu este disponibilă pe pagina de internet a instituției.

O firmă înființată în 2016, Ace International Business Corporation SRL, a încasat  88.400 lei întocmind documentații pentru accesarea unor fonduri destinate  reabilitări energetice a unor clădiri. Proiecte relativ simple par imposibil de realizat de salariații consiliului județean, plăți cu salarii de boieri.