Niciunul dintre cei 2000 de plopi din Slobozia nu va scăpa de drujba Direcţiei de Administrare a Domeniului Public. (FOTO: DADP Slobozia)

Lucrătorii Direcţiei de Administrare a Domeniului Public nu mai fac toaletarea plopilor din municipiu ci au trecut direct la tăierea arborilor. Toţi cei 2000 de plopi vor deveni istorie şi în locul lor se promite plantarea de stejari cu creştere rapidă.

Două mii de plopi din municipiul Slobozia vor fi puşi la pământ după ce s-a constatat că au vârste de peste 20 ani şi devin periculoşi pentru siguranţa cetăţenilor şi a autovehiculelor la fiecare furtună.

Operaţiunea declanşată de DADP Slobozia i-a nemulţumit pe localnici, consilierul PSD Nicolae Popa arătându-se indignat de ritmul în care sunt făcuţi una cu pământul plopii de pe principalul bulevard al urbei.

„Se taie foarte mulţi copaci, mai ales pe b-dul Matei Basarab, eu am numărat cel puţin zece copaci, am şi fotografiile şi mi se pare ciudat că într-un an au îmbătrânit atât de mulţi copaci, îi retezăm şi nu punem nimic în loc.”, a atras atenţia Nicolae Popa.

Consilierul municipal se teme că în miezul verii nu vor mai exista zone cu umbră în centrul municipiului Slobozia, lucru ce va creea disconfort locuitorilor.

„Avem 2000 de plopi pe domeniul public ce trebuie eliminaţi!”

„Au fost plantaţi aproximativ o sută de arbori, sunt tăiaţi plopii care şi-au depăşit vârsta biologică de exploatare. După 20 de ani trebuie tăiaţi, altfel intră în degenerare biologică. Din acest motiv vor fi eliminaţi din oraş absolut toţi plopii, nu sunt catalogaţi drept arbori ornamentali.”, a reacţionat Petre Valeriu Roşca, directorul DADP Slobozia.

Omul care coordonează acţiunea de tăiere a plopilor spune că în parcul Ialomiţa s-au plantat puieţi de stejar comun iar în faţa Catedralei a fost scos gardul viu pentru a fi plantaţi stejari roşii.

„Copacii sunt plantaţi pentru viitor, nu pentru prezent. Ce vreţi, să lăsăm copacii să cadă pe maşini? Avem 2000 de plopi pe domeniul public ce trebuie eliminaţi. Ei vor fi înlocuiţi cu 2000 de arbori de viaţă lungă, arbori de talie mare, cu creştere rapidă.”, a completat directorul DADP Slobozia.

DADP are capacitatea de a tăia maxim unul – doi plopi pe zi din cauza lipsei spaţiului de acţiune, operaţiunea generând oprirea circulaţiei rutiere şi pietonale în zonă pentru a fi evitate accidentele nedorite. Plopii tăiaţi până la sfârşitul anului vor fi înlocuiţi cu puiet abia în perioada optimă, cel mai devreme în luna noiembrie.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Articolul precedentDacian Cioloş: „PSD înţelege să guverneze prin frică, suspiciune, dezinformare şi manipulare”
Articolul următorMarian Neacşu, mâna dreaptă a lui Victor Ponta în Pro România, audiat la DNA în dosarul fondurilor PSD