Două unităţi de creştere a porcilor din localitatea Căzăneşti vor de la bugetul statului echivalentul sumei de 1,2 milioane euro pentru pierderi înregistrate în perioada de „bum” a pestei porcine africane în judeţul Ialomiţa. Prefectura pune la îndoială corectitudinea calculelor dar trimite raportul Ministerului Agriculturii fără vreo corecţie financiară.
Două ferme de porci din Ialomiţa solicită despăgubiri consistente pentru pierderi suferite din cauza pestei porcine africane. Deşi virusul le-a ocolit, cele două unităţi din oraşul Căzăneşti susţin că au suferit pierderi însemnate în perioada în care nu au putut comercializa animale.
Obligate să ţină toţi porcii în interiorul fermelor după confirmarea a două focare de pestă porcină africană situate la mai puţin de 10 kilometri distanţă, SC Fermeplus SRL şi SC Agrisol Internaţional RO SRL, vor acum să primească peste 5,6 milioane lei şi 70.840 euro.
Matematica crescătorilor de porci
SC Fermeplus SRL susţine că în perioada 24 august – 26 octombrie a fost obligată de restricţiile impuse de medicii veterinari să provoace avorturi scroafelor gestante pentru a nu suprapopula incintele de creştere a animalelor.
„Pentru evitarea suprapopulării fermei, în perioada în care societatea s-a aflat în zona de restricţie, conducerea societăţii a luat decizia să provoace avort scoafelor gestante şi să ucidă purceii sugari cu vârsta de până la trei luni.”, susţin reprezentanţii societăţii.
În total este vorba de 8.850 purcei categoria tineret ce ar fi trebuit să fie fătaţi de scoafele gestante, la care se adaugă şi uciderea a 4.087 de purceluşi abia fătaţi. O pagubă de aproape 2 milioane lei pe care agentul economic o vrea acum recuperată de la bugetul de stat.
În aceeaşi perioadă, SC Agricol Internaţional RO SRL a calculat o gaură financiară şi mai mare, 3,24 milioane lei plus 70.840 euro. Şi aici se cere o despăgubire aferentă unui număr de 2.400 purcei sugari ucişi preventiv dar grosul este dat de valoarea purceilor ce au murit în cele două luni din cauza supraaglomerării, ca diferenţă între numărul deceselor în luni normale de funcţionare şi cele din lunile septembrie, octombrie şi noiembrie.
Societatea mai vrea bani şi pentru furajele consumate în plus pentru hrana porcilor trecuţi de greutatea optimă de livrare de 100 kg, pentru cazarea şi hrana muncitorilor obligaţi să rămână în unităţi în schimburi săptămânale, pentru plata preluării deşeurilor animale suplimentare dar şi pierderea unor subvenţii acordate pentru bunăstarea animalelor.
Comisia Prefecturii nu este de acord cu sumele solicitate
Solicitările fermelor au ajuns pe masa prefectului de Ialomiţa. Gigi Petre a numit imediat o comisie de verificare a documentelor cu reprezentanţi ai instituţiei şi funcţionari de la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor, Direcţia Agricolă, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, finanţe şi primăria Căzăneşti.
Fără a avea pe masă o documentaţie completă cu privire la sumele cerute de ferme, comisia de analiză a concluzionat că unităţile au avut pierderi în perioada de restricţii impuse de medicii veterinari ialomiţeni.
„În urma analizei efectuate, comisia a stabilit că SC Fermeplus SRL înregistrează pierderi la tineret porcin, purcei avortaţi, purcei ucişi şi furajul consumat la scroafele scoase din producţie. SC Agrisol Internaţional SA a avut pierderi la purcei ucişi, mortalitatea înregistrată peste media lunară şi la cheltuielile cu preluarea şi neutralizarea deşeurilor animale.”, a concluzionat comisia.
Interesant este că în urma verificării documentelor s-a descoperit că fermele nu au ţinut cont de vârstele purceluşilor omorâţi şi i-au supraevaluat la un preţ mediu. Solicitanţii au hârtii incomplete şi în ceea ce priveşte greutatea purceilor morţi şi trimişi la incinerare, fiind imposibil să se stabilească dacă sumele solicitate sunt reale sau nu.
Cât priveşte furajele consumate în exces pentru care se cere o plată de la bugetul de stat în cuantum de aproape 1,6 milioane lei, societatea Agrisol Căzăneşti nu a dedus din calcul şi diferenţa încasată suplimentar pe porcii de 130 kg livraţi cu 5,1 lei/kg faţă de cât ar fi luat în mod normal, la greutatea de livrare de 100 kg şi un preţ de 5,2 lei/kg.
Româneşte, comisia a tras concluzia şi a pasat apoi purceaua moartă în coteţul Ministerului Agriculturii, ferindu-se să comunice, în lei sau euro, care ar fi de fapt paguba reală şi cât ar trebui să primească drept despăgubiri cele două ferme de porci din Ialomiţa.
„Oamenii au avut pierderi din cauza pestei porcine africane, asta este cert, dar noi nu putem să stabilim valoarea vreunei despăgubiri. Noi am strâns datele, am verificat acele documente puse la dispoziţie de proprietarii fermelor de porci şi am înaintat documentul de control Ministerului Agriculturii şi Agenţiei Naţionale Sanitar Veterinare. Cât se va plăti, dacă se va plăti, este doar decizia celor două instituţii.”, a precizat prefectul Gigi Petre pentru www.realitateadeialomita.net.