Deputatul Goe, acționar unic la PSD Ialomița!

Motto „Ca să nu mai rămâie repetent şi anul acesta, mam’mare, mămiţica şi tanti Miţa au promis tânărului Goe să-l ducă-n Bucureşti de 10 mai”.

Ca să nu-i mai plătească degeaba leafa de 6000 de lei lunar, bașca dările la stat, mam’mare, mamița și nenea Pop, au promis tânărului Andrei un loc de deputat în Parlamentul României. Pe bani mai puțini, dar cu onorabilitate mai mare și vizibilitate cât cuprinde. Așa că au târguit un loc pe lista PSD și l-au l-au așezat la fereastră. Au dat vreo 60.000 de lei la conductor ca să aibă grijă de năzdrăvan pe drum. Și dus a fost.

Așa a debutat în viața reală tânărul imberb Andrei Pop, un flăcăiaș  rezultat din uniunea consensuală dintre un miliardar în devenire cu o fată de prăvălie. La 25 de ani, după și-a încheiat brusc cariera profesională de director la firma familiei, dl Goe de Bărăgan a aterizat în politică. Mai întâi ca președinte la organizația Slobozia a PNL. Da, președinte, căci băiatul ăsta s-a născut în zodia directorilor cu ascendent direct în portofelul tatălui!

Apoi a migrat la ALDE, sedus fiind de aerul prăfuit de lord în mizerie pe care-l degaja Tăriceanu. Aceste două episoade care ne dezvăluie un traseist politic în devenire lipsesc din biografia bravului politician, decorat pentru curaj de organizația Itsy Bitsy. Deși micul Goe își ascunde pedigree-ul politic de origine maidaneză, calitățile sale de senior al celei mai vechi meserii din lume ies la iveală ori de câte ori deschide gura sau pune mâna pe taste.

Bullying cu alocația

Deși ne îndoim profund că dl Goe înțelege exact ce este și la ce folosește alocația pentru copii, trebuie să remarcăm că în ultimele 24 de ore traseistul circulă în mediul virtual cu această prestație socială în gură. Sau, mă rog, pe buze. Un adevărat cyberbullying la adresa navigatorilor în cyberspațiu, ce mai!

Totul a plecat o știre publicată aici din care rezulta că dl Goe se abținuse de la vot în comisii la amendamentul propus de PNL cu privire la creșterea alocațiilor. Mobilizându-se exemplar și capacitând postacii din dotare, Goe a umplut internetul re replici tâmpe și considerații teoretice despre atașamentul lui la cauza săracilor care utilizează alocația pentru creșterea pruncilor.

Pentru a fi mai convingător, Goe a răspândit un tabel cu voturi din care rezultă că a votat „pentru”,  alături de un alt rătăcit de la PSD.  Nu se știe pentru ce proiect deoarece tabelul nu este lizibil. Dar dacă admitem că la plen micul deputat a votat pentru mărirea alocațiilor, cum interpretăm abținerea de la comisii, datorată zice el, discursului ambiguu al PNL? Adică nu i-a înțeles pe liberali, dar le-a votat amendamentul.Sau cum?

Concluzia unor cercetători britanici chestionați de noi cu privire la comportamentul deviant al domnului deputat Goe este clară. Omul nu pricepe că alocația pentru copii este diferită de alocația pentru partide din care PSD și-a tras 50 de milioane de euro și pe care Goe a votat-o cu ambele mâini. Și nici că ea, alocația,  diferă și de pensia aia specială pentru parlamentari, tot un fel de alocație dar pentru handicapații din parlament, pe care Goe a aprobat-o pozitiv. Concluzia cercetătorilor britanici cum că Goe nu înțelege termenii pe care-i vehiculează este susținută de fapte.

Goe deține 100% din PSD Ialomița!

Ca mare specialist în bugete și finanțe și membru de varză în comisia de profil a Camerei Derutaților, deputatul Goe comite în decembrie 2016 o declarație de avere foarte interesantă. Din cuprinsul ei reținem următoarele idei filozofice.

Prima este aceea că deputatul Goe a intrat în politică cu bani de acasă. El menționează în declarația de avere că a acordat un împrumut către PSD Ialomița în valoare de 63.000 de lei. Nu știm dacă au existat două împrumuturi de 63.000 de lei către partid, dar pe formular așa apare, numele titularul celui de-al doilea împrumut fiind șters.

Goe, acționar unic la PSD!

Cea de-a doua idee filozofică este aceea că, în calitate de expert școlit la The London School of Economics and Political Science, curs de calificare la locul de muncă probabil, dl Goe confundă împrumutul acordat partidului cu achiziția de acțiuni la PSD. El menționează pe formular că deține 100% cota de participare la această afacere.

Este posibil ca PSD să fi emis acțiuni pe bursă, iar dl Goe să le fi achiziționat, deși noi nu am auzit ca partidul să se cotat pe altă piață decât cea a șpăgilor pentru locuri pe liste sau în ministere. Dar atunci operațiunea nu mai poate fi definită ca împrumut pe termen scurt, ci investiție pe termen mediu. Iar dacă bravul deputat traseist confundă marfa cu ambalajul, cum să ne așteptăm să înțeleagă ce-i cu alocația pentru copii?

 

 

 

 

Articolul precedentPSD nu a fost de acord cu finanţarea pasajului rutier de la bariera Drajna
Articolul următorHCM Slobozia vrea să urce încă o treaptă în Cupa României